Miercuri, 15 mai 2012, Preşedintele României a semnat decretele de numire a şefilor la Parchetul General şi la DNA.

S-a încheiat astfel o epopee – tipic moldo-valahă – de aplicare a unei Legi care, prin precizia prevederilor, nu lăsa loc de interpretări.

Cu toate acestea, din clipa cînd Victor Ponta, ministru interimar la Justiţie, a dezvăluit numele celor desemnaţi şi pînă în clipa cînd Traian Băsescu a anunţat iscălirea decretelor, spaţiul public românesc a fost inundat de o trăncăneală inutilă şi supărătoare, mai dihai decît inundaţia produsă de un W.C. înfundat.

Fiind vorba de un moment măreţ – ducerea pînă la capăt în ţara ciorovăielilor ca esenţă a politicii – a unei înţelegeri între doi bărbaţi demult maturizaţi sexual, atît Traian Băsescu, cît şi Victor Ponta au simţit nevoia unor ziceri în public.

Pînă aici nimic deosebit.

Esenţa politicianului român – inclusiv a celui comunist – e dată de nevoia irezistibilă de a ţine un discurs.

Prin nimic deosebit ca gălăgie de cotcodăcitul găinii, discursul politicianului român se vrea, ca şi la găină, trîmbiţatul că el, politicianul, a făcut ceva.

Găina îşi trîmbiţează oul, a cărui facere intră în fişa postului de găină, la nivel de ogradă.

Politicianul îşi cotcodăceşte măsura, a cărei decidere intră în fişa postului său de politician, la nivel de ţară.

Şi Traian Băsescu şi Victor Ponta au asigurat pe proaspeţii ştabi ai procurorilor de toate mărimile şi culorile că ei, cei doi Bărbaţi, care- şi dispută locul de Prim Bărbat al ţării, vor lupta pînă la ultima suflare pentru ca politicul să nu-şi vîre nasul în ciorba Parchetelor.

Pînă aici, nimic ieşit din comun.

Între îndatoririle meseriei de politician, singura meserie pentru care nu-ţi trebuie nici o pregătire, în afară de aceea de a-ţi păcăli Poporul susurîndu-i vorbe dulci Poporului tău, se numără şi aceea de