Am încercat, pentru o zi, să intru în pielea unui turist străin care vine pentru prima dată la Craiova. Să văd dacă mă pot orienta, dacă am ce vizita, să simt oraşul pe care autorităţile locale vor să-l declare capitală culturală.

M-am dat jos dintr-un tren, cum îi zic românii aici, interregio. Era cu două niveluri, sus stăteau cei de la clasa I, iar noi am stat jos, unde mai aveam puţin şi ne încălecam unii pe alţii, pentru că spaţiul dintre scaune e foarte mic.

Fără hartă şi ghid

În gara din Craiova (sau Cracovia, cum mai greşim şi noi) e pustiu. Sunt vreo trei magazinaşe şi oameni care aşteaptă. M-am dus să-mi iau o sticlă de apă şi am întrebat de o hartă turistică sau un ghid. Doamna mi-a zis că nu are şi că nu ştie de unde aş putea să iau. Mă descurc eu cumva, sper să vorbească oamenii engleză pe aici.

La ieşirea din gara roşie, doi câini stau la umbră. Adevărul e că-i cald, aşa că iau şi eu loc pe o bancă. De aici, de jos, împrejurimile par frumoase. Copacii sunt verzi, o fântână mai duce în aer stropi de apă care te răcoresc şi... o casă. Dar ce casă!

Mă uit în portofel şi văd că am doar euro. Noroc că e un schimb valutar chiar lângă trecerea de pietoni şi rezolv repede problema. Nişte bărbaţi graşi cu tatuaje şi ochelari ciudaţi stau cu mâinile în sân şi cred că mă privesc suspect, pentru că nu reuşesc să le văd ochii. Traversez către casa care mi-a plăcut. Pare foarte veche şi are iederă crescută pe ea, iar în faţă e un copac mare care-i face umbră. Ce casă frumoasă! Aşa or fi toate? Mă îndrept către hotel, să-mi las bagajul.

Lipsă de indicatoare zonale şi detalii

Mă uit după staţii de autobuz, dar habar nu am pe care aş putea să-l iau. Nu e nimic detaliat trecut pe tabelele din staţii. Din câte am reţinut, hotelul e undeva înspre centru, cum vii dinspre gară. Nu ştiu, însă, unde e centrul. Nu