Redezvoltarea zăcământului de ţiţei de la Oprişeneşti (judeţul Brăila) are ca scop deblocarea unor rezerve suplimentare totale de hidrocarburi de 8 milioane bep (echivalent cu circa 30% din producţia anuală de ţiţei a OMV Petrom în România) prin forarea de sonde suplimentare, re-presurizarea prin injecţia de apă, modernizarea echipamentelor şi implementarea de tehnologii noi.
Proiectul vizează forarea a 30 de sonde, utilizând injecţia de apă şi staţii de injecţie de înaltă presiune. În plus, proiectul include construirea unei staţii de tratare a apei, care va reduce semnificativ emisiile de gaze în atmosferă şi sursele de poluare, precum şi construirea unei reţele noi de conducte transport şi a trei staţii noi de pompare.
Oprişeneşti este un zăcământ matur de ţiţei, exploatat de aproape 50 de ani, a cărui producţie zilnică reprezintă circa 2% din producţia totală de ţiţei a OMV Petrom în România, arată un comunicat al companiei.
La sfârşitul anului 2012, patru proiecte de redezvoltare a zăcămintelor erau în faza de proiectare iar două au depăşit stadiul deciziei finale de investiţie, respectiv Oprişeneşti şi Suplacu de Barcău. Producţia aferentă celor 6 zăcăminte reprezintă circa 40% din producţia curentă a OMV Petrom. Investiţiile necesare pentru implementarea celor 6 proiecte, inclusiv Oprişeneşti, se vor ridica la circa 400 milioane de euro pentru perioada 2013-2015.
„OMV Petrom investeşte constant în tehnologii noi şi în metode secundare de recuperare pentru redezvoltarea zăcămintelor mature din România în vederea îmbunătăţirii ratei de recuperare de ţiţei şi gaze şi a stabilizării nivelelor de producţie. În acest fel putem să prelungim durata de exploatare a zăcămintelor, cu impact pozitiv asupra furnizării de energie pe termen lung pentru România”, a arătat Johann Pleininger, membru al Directoratului OMV Petrom