Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoarea Pâinii la cora

Publicat in rfi, vineri 17 mai 2013 ·

CORA România a dat startul celei de-a doua ediții a Sărbătorii Pâinii, eveniment care se desfășoară în toate cele 10 hipermarketuri din rețea, începând cu data de 17 mai și, prin intermediul căruia, cora dorește să redea pâinii locul care i se cuvine pe mesele românilor.

În timpul Sărbătorii Pâinii, magazinele cora vor vinde la prețuri de promoție, specialitățile de pâine coapte în cuptoarele proprii și vor promova 30 de tipuri de pâine deosebite, precum baghete, ciabatta, pâinea la metru, pâine cu semințe, paprika, susan negru și multe altele.

Brutăriile hipermarketurilor cora frământă zilnic peste 12 tone de aluat, din care coc 130 de tipuri de pâine și specialități de brutărie. Se utilizează categorii diferite de făină, dedicate fiecarui tip de aluat folosit pentru producerea sortimentelor diversificate de pâine.

„Deși cifrele anunțate în presă de Patronatul Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN) arată că numai în ultimii zece ani, consumul de pâine pe cap de locuitor la nivel național a scăzut cam cu 10 kilograme, vânzările de pâine la cora se consolidează. Vorbim de creștere de 16% a vânzărilor anul acesta față de anul trecut, trend crescător susținut și de deschiderea a două magazine noi. Unul dintre motivele pentru care rezultatele noastre sunt pe plus, este diversificarea gamei de pâine. Franzela rămâne preferata românilor, dar celelalte tipuri de pâine precum bagheta, începând să fie din ce in ce mai căutate. De exemplu, vânzările la baghete au crescut cu 25% anul acesta, o treime din baghetele vândute de tot lanțul cora fiind cumpărate în București”, Ana Maria Florea, Responsabil PR cora România.

De ce consumă românii din ce în ce mai puțină pâine? Unul dintre motive este ca țin la siluetă, și nu e nimic rău în asta. Un alt motiv este că așa-zisă modă a mâncatului sănătos a ajuns și la noi, iar mitul pâi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii unui oraș turc au avut halucinaţii câteva zile după ce poliția a ars în centrul orașului 20 de tone de canabis

HotNews acum 2 ore
Poliţia din Lice, sud-estul Turciei, a ars 20 de tone de canabis confiscate de către autorităţi de-a lungul anului 2024, pentru a le transmite un „mesaj puternic” traficanţilor de droguri. Operaţiunea a devenit însă un fiasco, provocându-le locuitor

Un gigant tehnologic concediază 10.000 de angajați: anunță costuri de restructurare de 900 de milioane de dolari

Adevarul acum 26 minute
O importantă companie de electronice a anunţat vineri, 9 mai, că va concedia 10.000 de angajaţi. Sunt estimate costuri de restructurare de aproape 900 de milioane de dolari în anul fiscal curent, ca parte a unei ample reforme interne.

Vreme deosebit de rece în cea mai parte a țării. Lapoviță și ninsoare la munte

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme deosebit de rece, brumă și precipitații mixte la munte, care este valabilă de sâmbătă dimineața până joi, 15 mai.

UPDATE - Liderii europeni au ajuns la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul după parada lui Putin - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au ajuns la Kiev, sâmbătă dimineaţă, pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o demonstraţie de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a găzdu

Ziua Românității Balcanice, 10 mai 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
La 10 mai 2025 este sărbătorită Ziua Românității Balcanice, în conformitate cu prevederile Legii 156 din 7 iunie 2021. Proiectul de lege pentru instituirea Zilei Românității Balcanice a fost adoptat, la 12 mai 2021, cu 293 de voturi favorabile, două

Preşedintele sârb Vucic îi cere lui Putin gaze naturale la preţ redus

G4Media acum 3 ore
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin şi i-a cerut să continue livrarea de gaze la un preţ redus către Belgrad, un aranjament despre care preşedintele rus a declarat că îl vor discuta „cu siguranţă”, transmite Ager

Macron, Merz, Starmer și Tusk cer Rusiei un „armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile”

Ziua Constanta acum 43 minute
Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și Donald Tusk vor merge sâmbătă la Kiev pentru a-și demonstra sprijinul 'de neclintit' pentru Ucraina și, urmând exemplul Statelor Unite, pentru a cere Rusiei un 'armistițiu complet și necondiționat de

Peste 10.000 de alergători, așteptați sâmbătă și duminică la Semimaratonul București / Ce restricții de trafic sunt impuse în Capitală pentru evenimen

HotNews acum 3 ore
Peste 10.000 de alergători amatori şi profesionişti sunt aşteptaţi să concureze sâmbătă şi duminică la cea de-a 14 ediţie a Bucharest Half Marathon. Pentru desfășurarea evenimentului au fost impuse restricţii rutiere, anunţă organizatorii. Traseele,

Ce a postat soția lui Dan Alexa pe Instagram, după ce a fost surprinsă în casa lui Alex Bodi. Nimeni nu se aștepta la asta!

Cancan acum 14 ore
Andrada, încă soția lui Dan Alexa, este în centrul atenției, după ultimele evenimente din viața. La scurt timp după ce CANCAN.RO a publicat imagini cu ea părăsind locuința lui Alex Bodi, în plin proces de divorț cu antrenorul, bruneta a făcut o post

Noua şefă a economiei Germaniei are un plan: risc, viteză şi investiţii masive

G4Media acum 2 ore
Germania trebuie să îşi asume mai multe riscuri şi să revigoreze economia stagnată printr-un deceniu de investiţii masive în infrastructură, a declarat vineri ministrul german al Economiei şi Energiei, Katherina Reiche, în cadrul summitului Tegernse

Vremea

București
acum

sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

12°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

4°/16°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
sâm.

5°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°