Fostul căpitan al naţionalei Angliei, David Beckham, în vârstă de 38 de ani, şi-a anunţat retragerea din activitate.
"Simt că acum este momentul potrivit pentru a-mi încheia cariera, când joc la cel mai înalt nivel.
Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor mei, antrenorilor mari de la care am avut plăcerea de a învăţa.
De asemenea, vreau să le mulţumesc fanilor, care m-au susţinut şi mi-au dat putere", a declarat Beckham.
Beckham a fost internaţional englez în 115 meciuri, un record, şi a fost căpitanul naţionalei ţării sale la 58 de partide.
David Beckham a câştigat Liga Campionilor, de şase ori campionatul Angliei, de două ori Cupa Angliei cu Manchester United şi campionatul Spaniei cu Real Madrid, înainte de a pleca în SUA, la LA Galaxy.
În ianuarie, el a semnat un contract pe cinci luni cu Paris Saint-Germain şi a ales ca salariul său să fie donat.