Mircea Cărtărescu a făcut foarte repede gaură-n cer, încă din primul an, la Filologie. Subțirel ca un pai, cu părul negru tăciune, cu ochii duși (cum spune cîntecul), era doldora de carte și de visuri poetice. Noi, grupul mai vîrstnic, al celor cu "operă" și știință (adică Traian T Coșovei, Nino Stratan și subsemnatul) l-am privit cu suspiciune. Iacă, venea un Neica Nimeni, un petent, un june! Unde mai pui că Crohu' (Ov. S. Crohmălniceanu) îl iubea ca pe propriul copil și-i prevedea o carieră glorioasă. Pe noi nu ne avusese la inimă într-un asemenea hal. Urmăream noua stea și așteptam să ne cadă în gheară. Ah, cîte aveam să-i spunem, să-i reproșăm, să-l mototolim, să-i scoatem admirația pe nas. Geloziile literare din lumea celor nepublicați au aceleași coordonate și resentimente ca în lumea consacraților.
În fine, pornește și Cenaclul de Luni, facem și noi o gaură semioficială în cer, avîndu-l la timonă pe Nicolae Manolescu. Mircea întîrzia să se prezinte la execuție. Pînă într-o zi cînd, de voie, de nevoie, a venit cu versurile la control. Eram pregătiți. Ne ascuțiserăm armele, scoseserăm jungherele, buzduganul cu o mie de peceți și cămilele ce urmau să-l împrăștie-n patru vînturi. Mircea citește, îl facem praf, apoi ieșim la bere. Urmează alte beri. Și alte beri. Nu era normal să nu ne-mprietenim, mai ales că, dincolo de resentimente, al naibii pișicher, venea cu poeme tot mai grozave.
Și-ntr-o zi, se nimeresc la masă Traian, Nino și Mircea. Discută ei ce discută și, în focul vorbei, Nino zice: "Măi, noi sîntem cei trei muschetari!". Iar Mircea, de colo: "Iar eu sînt D'Artagnan!".
Publicat în Cațavencii, nr. 19 (97), 2013
Mircea Cărtărescu a făcut foarte repede gaură-n cer, încă din primul an, la Filologie. Subțirel ca un pai, cu părul negru tăciune, cu ochii duși (cum spune cîntecul), era doldora de carte și de visuri poetice. N
