Ideea genială a lui Dimitrie Gusti de a face un sat în inima Bucureştilor din cele mai reprezentative şi frumoase case şi gospodării din satele româneşti ne bucură astăzi poate mai mult decât i-a bucurat pe cei de ieri.

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” are astăzi 77 de ani. Este, poate, cel mai frumos dar pe care l-am primit. Pentru că evoluţia societăţii a dus la dispariţia lumii în care au trăit străbunicii, bunicii şi părinţii noştri. Abia de curând am început să ne întoarcem la tradiţii, nu pentru a trăi în glod, ci pentru a încerca să salvăm cea mai pură şi frumoasă parte a fiinţei noastre româneşti. Cu Muzeul Satului am avut noroc. Dacă în Moldova, să zicem au dispărut casele acelea făcute din bârne groase de lemn, vopsite în culori calde, cu ferestre micuţe cât palma, ca o căsuţă din poveşti, putem redescoperi lumea de acum 70-80 de ani – nu neapărat bogată, nu neapărat fericită, dar aşa arăta o frântură din viaţa românească, doar plimbându-ne prin muzeu. Fiecare căsuţă, fiecare gospodărie din Muzeul Satului are o poveste. Fiecare lingură de lemn, fiecare covor ţesut, fiecare ştergar este un document.

Totul a pornit de la dragostea unui om pentru neamul lui. “17 mai 1936 este o dată semnificativă pentru istoria muzeelor din România: este ziua în care se deschidea, la Şosea, în prezenţa conducătorilor ţării şi a tuturor personalităţilor politice şi culturale ale vremii, Muzeul Satului Românesc, actualul Muzeu Naţional al Satului «Dimitrie Gusti», ne spune doamna conferenţiar universitar doctor Paula Popoiu, director general al muzeului. Astăzi muzeul poartă numele celui mai important dintre fondatorii săi, întemeietor de şcoală şi intelectual carismatic – Dimitrie Gusti. El a avut ideea organizării Muzeului Satului după ce, în cadrul Catedrei de Sociologie a Universităţii Bucureşti a organizat, între anii 1925-1935, o serie de cercetă