Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facultatea de Drept şi-a premiat studenţii participanţi la concursurile naţionale şi internaționale

Publicat in Ora de Timis, vineri 17 mai 2013 ·

TIMIȘOARA. Premii pentru cei mai buni studenți ai Universității de Vest, care învață la Facultatea de Drept. Rezultatele obţinute de studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timișoara la concursurile studenţeşti naţionale şi internaţionale organizate în anul universitar 2012-2013 au fost marcate public printr-un eveniment organizat joi, 16 mai 2013. Cu această ocazie, au fost premiaţi studenţii care au participat la ediţia 2013 a Hexagonului Facultăţilor de Drept, concurs studenţesc naţional organizat anual între echipele facultăţilor de drept ale Universităţii din București, Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Universităţii „Al. I. Cuza” Iași, Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Universităţii din Craiova și Universităţii de Vest din Timișoara, în cadrul căruia au ocupat locul II în clasamentul general şi au câştigat 3 probe din totalul celor 7. Totodată, au fost premiaţi studenţii care au participat la alte concursuri naţionale pe teme de drept constituţional şi drepturile omului. În acelaşi timp, au fost premiaţi studenţii care au participat la fazele finale ale concursurilor studenţeşti internaţionale de drepturile omului şi drept internaţional public: Inter-American Human Rights Moot Court Competition 2012, concurs studenţesc organizat la Washington College of Law, unde au obţinut premiul pentru cel mai bun pledant în favoarea victimei; World Human Rights Moot Court Competition 2012, concurs studenţesc internaţional organizat de Centrul pentru drepturile omului de pe lângă Universitatea din Pretoria (Africa de Sud), în cadrul căruia au ocupat locul I în clasamentul regiunii Europa Centrală şi de Est, obţinând, de asemenea, locul 9 în clasamentul general mondial; European Human Rights Moot Court Competition 2013, concurs studenţesc internaţional organizat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de Consiliul Europei şi ELSA – E

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 58 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°