O bandă de tâlhari care acţiona exact ca în filme şi nu avea milă de mic a terorizat Braşovul şi România timp de câţiva ani. Tâlharii s-au sinucis ca să nu cadă în mâinile poliţiştilor.
Presa interbelică a scris de multe ori că şoferii poliţiei ar fi fost mână în mână cu infractorii. Există însemnări potrivit cărora chiar ministrul Teohari Georgescu a fost implicat indirect în cel mai mare jaf al României. În 1945, acesta şi-a adus doi prieteni, Voinescu şi Cairo, pe care i-a înscris în Partidul Comunist.
Cei doi au dat cea mai mare spargere din istoria ţării. Au jefuit, ca în filme, sediul BNR Braşov şi au furat un milion de dolari şi 300 de cocoşei de aur. Suma a fost una uriaşă la acele vremuri. Sediul Băncii Naţionale se afla pe strada Porţii, actuala Republicii, acolo unde astăzi îşi are sediul Parchetul. După lovitura de la Braşov, comisarii-spărgători mai comis câteva furturi la filiale ale BNR din ţară şi din Bucureşti. Au ucis cu sânge rece pe oricine le-a stat în cale.
La operaţiune a participat şi un anume Florică Florescu, specializat în spargerea băncilor. Zis „Gura de lup”, Florescu tăia casele de bani prin placa din spate, cu o „gură de lup” specială. Tăierea plăcilor de oţel stratificate pentru a ajunge la compartimentele cu bani, necesita un procedeu aparte. Acesta, după ce şi-a luat partea, a fugit în Franţa. În acest fel a putut să scape de puşcărie. Poliţiştii braşoveni nu au putut să-i prindă, şi multă vreme s-a discutat despre jaf.
Tâlharii au fost opriţi de brigada „Fulger“, o trupă de elită condusă de comisarul Eugen Alimănescu, după luni întregi de căutări. Voinescu şi Cairo s-au sinucis chiar înainte să fie încătuşaţi. Alimănescu era recunoscut pentru faptul că nu lua „ostatici”, ci îi provoca pe bandiţi să scoată pistolul pentru a-i putea lichida în legitimă apărare. Presa vremii a scris atunci că rudele tâlhar
