Site-ul Liceului Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu găzduieşte pagina de istorie locală intitulată „Panciu, legendă şi istorie (1798-1940)”. Aceasta este realizată de elevul Ionuţ Ragea, coordonat de profesorul Mihai Adafini şi de fiul acestuia, Mihai Liviu Adafini.
Lucrarea, care poate fi vizualizată la adresa http://www.legendasiistorie.lispanciu.com, a participat anul acesta la Concursul Naţional „Istorie şi societate în dimensiune virtuală”, de la Cluj-Napoca, secţiunea Istorie, clasându-se pe locul 11. „Ne-am propus să rea-lizăm o pagină web de istorie locală, a Panciului, o comunitate greu încercată de catastrofe naturale: cutremure şi secete, dar şi provocate de om: război, incendii. Au fost scoşi din noaptea uitării câţiva oameni obişnuiţi care, prin ce au dat comunităţii, au devenit exemplari pentru cei de astăzi, mai ales pentru tineri insuflând ideea că s-au născut, trăiesc şi învaţă în Panciu”, spun creatorii paginii.
Păncenii interesaţi de istoria veche a oraşului în care s-au născut pot găsi pe site informaţii despre legenda numelui Panciu, cea a întemeierii Schitului Brazi, precum şi a Hrubelor lui Ştefan cel Mare. De asemenea, ei vor mai putea afla amănunte despre târgul de lemn, oraşul de cărămidă, despre înfiinţarea şi activitatea instituţiilor publice, despre perioada Marelui Război (1917-1918) sau cum a fost afectată comunitatea de cutremure, începând cu cel din 1802 şi până la cel din 1940.
Pagina mai include şi o interesantă galerie foto cu imagini din Panciul vechi.
Site-ul Liceului Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu găzduieşte pagina de istorie locală intitulată „Panciu, legendă şi istorie (1798-1940)”. Aceasta este realizată de elevul Ionuţ Ragea, coordonat de profesorul Mihai Adafini şi de fiul acestuia, Mihai Liviu Adafini.
Lucrarea, care poate fi vizualizată la adresa http:/