Nu mai este o noutate că, de ani buni, în mediul academic s-a impus acest Colocviu Naţional Universitar de Literatură Română Contemporană. Desfăş urat la Braşov în perioada 25-26 aprilie, evenimentul, finanţat prin proiectul Excelenţă Culturală Academică Braşoveană de Primăria Municipiului Braşov, a ajuns anul acesta la cea de-a X-a ediţie.

Se înnoadă, iată, o tradiţie destul de substanţială – e de prisos să mai menţionăm singularitatea ei, adesea sesizată – a interogării mizelor literaturii contemporane pe viu. Şi, implicit, a efortului de a antrena în spaţiul universitar studiul autorilor recenţi, mai mult sau mai puţin canonici. Valoarea invitaţilor ale căror opere fac miezul discuţiilor şi aroma intelectuală penetrantă a evenimentului nu au fost nici de data asta dezminţite. Colocviul braşovean i-a reunit pe prozatorul Dumitru Ţepeneag şi pe poetul Dorin Tudoran. Opţiune cu atât mai provocatoare cu cât ambii sunt figuri proeminente ale exilului şi „disidenţei” româneşti. Caracterul uneori tensionat şi generator de forţe divergente al relaţiei scriitorilor atât cu viaţa culturală şi socială autohtone, cât şi a unuia cu celălalt, a turat motorul dezbaterilor şi problematizărilor. Dorin Tudoran, de pildă, nu a evitat să se confeseze, în deschiderea colocviului, despre refuzul lui Ţepeneag de a-l întâlni la Heidelberg. Simţind totuşi nevoia să adauge imediat un reticent „dar nu vreau să lămurim problema” şi mărturisind că este dificil să faci destăinuiri atunci când nu cunoşti ce fel de audienţă ai. Teoreticianul onirismului literar nu a ocolit nici el savuroasa zonă anecdotică. Intervenţiile sale au invitat, în mare parte, la pătrunderea în culisele grupului oniric, „un pic descreierat”. Totodată, Dumitru Ţepeneag a aruncat publicului numeroase cârlige privind legătura sa cu lumea politică de dinainte şi de după ‘89, relativizând însă în permanenţă