Nu cred că există vreun politician care să nu susţină necesitatea creării locurilor de muncă. Fie că e la putere, fie că e în opoziţie. Şi e tautologic să explici că economia va dudui în măsura în care statul va lua acele hotărâri care să genereze locuri de muncă. În acelaşi timp, însă, apare o altă întrebare. Ce facem cu actualele locuri de muncă? Şi mă refer la mediul privat, cel care suportă statul cu toate deciziile şi hachiţele lui. Pentru că paradoxul acestei atitudini scoate în evidenţă o trăsătură a statului, adică a acelor persoane care reprezintă statul şi iau decizii în numele statului: impostura şi lipsa de viziune. Să spui că e nevoie de noi locuri de muncă, dar să nu îţi baţi capul cum să le păstrezi pe cele actuale, merită o terapie de grup. Din păcate, statul român e unul obez, aberant birocratic, sancţionator, arogant, oprimant. Menirea lui e să controleze, să investigheze, să închidă, să amendeze. Nicidecum nu e un stat care să facă prevenţie, să sprijine, să îndrume, să construiască. Cel mai afectat este întreprinzătorul, omul de afaceri, care, cum spuneam, suportă scrâşnind din dinţi o politică fiscală impredictibilă, măriri de taxe şi impozite în funcţie de nevoile bugetului (altă filozofie de a aduna bani la buget nu are acest stat), o impozitare excesivă a forţei de muncă şi mii de controale care îţi fac viaţa un iad. După numărul instituţiilor de control, ai convingerea fermă că aici e tărâmul infractorilor, că toţi suntem hoţi şi singurul cinstit şi onest e statul care nu iartă. Pe o legislaţie stufoasă, cu mii de angajaţi la centru şi multiplicaţi în teritoriu, toţi verifică, controlează şi amendează cât vor ei. Pot sta în control la o firmă şi un an! O barbarie! Şi tocmai ce anunţa guvernul că mai înfiinţează o instituţie de control, în cadrul ANAF, Direcţia Anti-fraudă.

Patru instituţii de control fiscal şi economic există în Rom