Olga Tudorache
Sâmbătă, 18 mai, “Teatrul Mic” are onoarea de a găzdui un eveniment unic. În contextul celebrărilor zilei de 10 Mai, Majestatea Sa Regele va conferi Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo” actriţei Olga Tudorache. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare va reprezenta pe Majestatea Sa Regele, fiind însoţită de Alteţa Sa Regală Principele Radu.
Ceremonia va avea loc după vizionarea spectacolului „Portretul doamnei T”, programat la ora 19.00, care o are ca protagonistă pe Olga Tudorache. Decoraţia regală “Nihil Sine Deo” se acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar, “care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogaţi prezentul românesc”. Decoraţia regală “Nihil Sine Deo” se poate acorda unui număr de maximum 200 de personalităţi în viaţă, cetăţeni români şi străini.
Născută în 1929, Olga Tudorache este o celebritate în lumea teatrului şi filmului românesc, o prezenţă inconfundabilă pe scenele teatrului bucureştean, radiofonic şi în film.
Numărul spectacolelor de teatru în care a evoluat de-a lungul anilor este impresionant, de la “Dealul vrăbiilor” de Simukov, din 1951, la “Ani de pribegie” de Arbuzov, de la “Cadavrul viu” de Tolstoi la “Suflete tari” de Camil Petrescu, de la “Antigona” de Sofocle la “Antoniu şi Cleopatra” de Shakespeare, de la “Cântăreaţa cheală” de Eugen Ionescu la “Richard al II-lea” de Shakespeare, de la “Tango” de Mrozek la “Don Juan moare ca toţi ceilalţi” de Teodor Mazilu, de la “Vicleniile lui Scapin” de Molière, unde a jucat în travesti, la “Stâlpii societăţii” de Henrik Ibsen, de la “Profesiunea domnei Warren” de George Bernard