Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CANNES 2013: Bijuterii de peste 1 milion de dolari, destinate starurilor, au fost furate dintr-un hotel

Publicat in Mediafax, vineri 17 mai 2013 ·

Bijuterii în valoare de peste 1 milion de dolari, care urmau să fie împrumutate starurilor de cinema prezente la Festivalul de Film de la Cannes, au fost furate în noaptea de joi spre vineri dintr-un hotel de pe Croazetă, a anunţat poliţia locală.

Furtul s-a produs în camera de hotel închiriată de un angajat al celebrului lanţ de magazine de bijuterii Chopard, care confecţionează şi prestigiosul trofeu Palme d'Or.

Furtul a avut loc la un hotel Novotel din Cannes, situat pe o stradă principală din centrul oraşului, la mică distanţă de Palais des Festivals, a precizat Poliţia judiciară din Nisa.

Cutia în care se aflau bijuteriile, care urmau să fie împrumutate vedetelor ce vor păşi pe covorul roşu de la Cannes, a fost desigilată şi golită de obiectele pe care le conţinea, a precizat poliţia locală. În acea cutie se aflau, potrivit primelor estimări, bijuterii în valoare de peste 1 milion de dolari.

Jaful a avut loc în jurul orei locale 05.00, potrivit unei surse din poliţia locală.

Conducerea hotelului Novotel, aflat în faţa Poliţiei municipale, a refuzat să comenteze incidentul.

Un mic grup de jurnalişti s-a format în faţa hotelului, o clădire modernă, a cărei intrare este decorată cu un covor roşu şi o frunză de palmier aurie.

Nici reprezentanţii firmei Chopard nu au dorit să comenteze acest incident.

Celebrul trofeu Palme d'Or care urmează să fie decernat pe 26 mai, în ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes, furnizat oficial de Chopard, este "în siguranţă", au anunţat vineri organizatorii festivalului.

În cadrul unui parteneriat cu Festivalul de Film de la Cannes, compania Chopard furnizează în fiecare an trofeul Palme d'Or, care este decernat celui mai bun film din competiţia oficială. Trofeul are o greutate de 118 grame, este confecţionat din aur galben şi valorează peste 20.000 de euro.

În fe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 24 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°