Timp sacru, timp festiv

În DILEMA din săptămâna Paştelui (nr. 481, 2-8 mai), Vintilă Mihăilescu ne reaminteşte ce sunt sărbătorile: „Sărbătorile sînt, de fapt, timpul sacru al unor ritualuri menite să păstreze rînduiala lumii şi să susţină rostul oamenilor. Ele sunt practicate întrucît – şi în măsura în care – oamenii respectivi cred în această rînduială şi se roagă pentru acest rost. Sărbătorile ţin, astfel, mai mult de obligaţii decît de distracţii. Căci toţi cei care participă la ele au convingerea profundă că aşa este rînduit de când lumea, că sărbătorile (adică ritualurile respective) le vor face viaţa mai uşoară, dar şi invers, că nerespectarea lor va atrage nenorociri. Sărbătorile, multe la număr, sunt păstrate deci cu sfinţenie din respect şi din teamă, nu din lene sau simplă plăcere. Şi nici de dragul «păstrării tradiţiilor»! Pe scurt, sărbătorile ţin de ontologie, nu de entertainment. Faptul că sunt însoţite, adesea, şi de petrecere este cu totul altceva: bucuria face parte şi ea din ritual.” Prin urmare, dacă, aşa cum constatăm la noi, partea de ritual din sărbători s-a estompat şi a rămas vie doar petrecerea/ distracţia, nu e semn bun. „Ce se întâmplă acum cu aceste sărbători?” se întreabă autorul articolului şi tot el răspunde: „Ce să se întâmple, se întâmplă ce s-a petrecut peste tot în Europa cu sărbătorile societăţilor ţărăneşti. Au dispărut încet-încet, pe măsură ce credinţele într-o rînduială dată şi eternă au slăbit, iar modul de viaţă al oamenilor s-a «modernizat». Timpul sacru al sărbătorilor a devenit şi el unul festiv – ceea ce este cu totul altă treabă.”

Istorie recentă

Tot în Dilema, dar în numărul 482 (9-15 mai), Dosarul revistei este consacrat unei teme provocatoare, Comunismul pe înţelesul celor tineri. Însă, ca să înveţi pe cineva ceva, trebuie să vezi, mai întâi, ce ştie acea persoană despre subi