Posesorul unei culturi vaste,al unei capacităţi de sinteză surprinză toare şi a unui subtil simţ al teoretizării, dublate de o memorie devenită proverbială şi un talent remarcabil, Ovidiu Cotruş se înscrie în rândul celor mai ingenioşi şi profunzi critici şi teoreticieni ai literaturii române din a doua jumătate a veacului trecut. Precocitatea intelectuală a devenit productivă – Ovidiu Cotruş citea, la vârsta adolescenţei, Critica raţiunii pure. Toate semnele indicau direcţia unui destin ce se va împlini. N-a fost să fie în totalitate.

Aşa se face că în adolescenţă avea un orizont cultural închegat, chiar dacă nu suficient aprofundat. Elev la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (unde familia s-a refugiat din Oradea, datorită Diktatului de la Viena), Ovidiu Cotruş devine cunoscut în mediile culturale prin colaborarea la presa arădeană. Locuiau în casa lui Aron Cotruş, iar vasta bibliotecă a acestuia îi stătea la dispoziţie. Deşi intrat într-un con de umbră datorită dezvoltării pe care o lua Timişoara, Aradul păstra încă orgoliul centrului care a pregătit Unirea din 1 Decembrie 1918. Între cele două războaie puteau fi văzuţi, la manifestările culturale (la multe erau ei înşişi autori) sau, pur şi simplu, la plimbare pe elegantul corso din urbea de pe Mureş, Aron Cotruş şi Franyó Zoltán, Perpessicius şi Al. T. Stamatiad, sculptorul Romul Ladea şi pictorul Cornel Minişan, pianista Elisabeta Cotruş şi pictoriţa Letiţia Stamatiad.

Ovidiu Cotruş a debutat în „Tribuna Română”2 cu o cronică la volumul Poeme de război de Radu Gyr. Tot în „Tribuna Română” publică în acea perioadă articole de estetică şi teorie literară: La porţile misterului, Războiul antipoetic, Iarăşi... războiul antipoetic, Note despre spiritul contemporan.

Când Ovidiu Cotruş ajunge student al universităţii clujene, refugiată la Sibiu, momentul incendiar al manifestului cerchist se consu