Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incercam sa scoatem maxim

Publicat in Bihor Online, vineri 17 mai 2013 ·

Scris de Teodor Biriş - Sâmbătă, de la ora 11, Luceafarul Felix primeşte replica echipei FC Olt Slatina.

Cu moralul bun după remiza obţinută săptămâna trecută la Braşov, jucătorii Luceafărului speră să facă pasul decisv pentru rămânerea în Liga a II-a. În condiţiile în care la Sânmartin va poposi FC Olt, o contracandidată la evitarea retrogradării. Antrenorul Florin Farcaş consideră că meciul nu are o încărcătură mai specială. „Este un meci normal de campionat în care mă aştept să avem atitudinea arătată în ultimele jocuri. Încercăm să scoatem maxim şi din acest meci şi aştept să văd determinare din partea celor care vor intra pe teren. Ne dorim victoria şi sperăm să o obţinem la capătul unei prestaţii cât mai bune. Nu simţim o presiune în plus, presiunea mai mare este pe FC Olt”, crede Farcaş.Fără victorie pe teren

Adversara bihorenilor ocupă ultimul loc şi singurul care mai este retrogradant din această serie. Deşi s-au întărit în iarnă prin aducerea unor jucători, între care Dragoş Firţulescu, echipa olteană nu şi-a revenit. În meciurile jucate până acum în retur, FC Olt a obţinut patru remize cu FC Maramureş (d), ACS Poli Timişoara (a), CS Mioveni (d) şi Damila Măciuca (a). Singura victorie a fost obţinută la „masa verde” cu Unirea Alba Iulia.

La cinci puncte în spatele „luceferilor”, dar şi un joc mai puţin, oltenii speră să spargă gheaţa tocmai la Sânmartin. „Dacă noi ne facem jocul, jucăm aşa cum trebuie, este imposibil să pierdem. Important este să nu primim gol, pentru că de marcat, cum se întâmplă aproape la fiecare meci, marcăm”, susţine căpitanul Cosmin Cruşoveanu.

Într-o altă ordine de idei, Comitetul de Urgenţă al FRF a operat unele modificări în programarea ultimelor două etape din Liga a II-a. Astfel, etapa a 29-a, programată iniţial sâmbătă, 1 iunie, va avea loc joi, 30 mai, la ora 18:00, în timp ce etapa a 30-a, ultima, programat

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 25 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 22 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°