Practica des intalnita in Romania: companiile isi cer propria insolventa, reusind astfel sa amane plata datoriilor catre banci. Vezi care sunt metodele de fraudare folosite in aceasta procedura, dar si mecanisme de detectare si preventie.
“Conjunctura economica defavorabila investitiilor si dezvoltarii economice, precum si proliferarea numarului societatilor care au intrat in insolventa au stimulat descoperirea unor practici de fraudare a drepturilor creditorilor in procedura insolventei”, a declarat Marieta Avram, avocat in cadrul SCA Stoica&Asociatii.
Aceste practici se pot constitui uneori in “virusi” puternici, care deturneaza procedura de la scopul ei principal de satisfacere a creantelor creditorilor si de maximizare a averii debitorului.
Potrivit Marietei Avram, procedura insolventei devine, astfel, un instrument prin care debitorul incearca sa obtina reducerea considerabila a cuantumului creantelor bancare in cadrul unor planuri de reorganizare formale si sa diminueze, pe cat de mult posibil, pierderile pe care le-ar suferi actionarii, care urmaresc, in principal sa isi asigure recuperarea cu prioritate a creantelor, in paguba celorlalti creditori.
Anteproiectul Codului insolventei sesizeaza aceste practici incorecte si, din dezideratul de a le preveni si bloca, propune unele solutii, care merita aprofundate.
1. Dechiderea procedurii insolventei la cererea debitorului, in conditii care sa asigure confortul debitorului
Cei doi actori cheie ai procedurii sunt practicianul in insolventa si judecatorul sindic. Practicianul in insolventa este „organul” vital, care aplica procedura.
Rolul judecatorului sindic fiind, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, limitat la controlul activitatii practicianului in insolventa si la solutionarea eventualelor cereri si contestatii in
