Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Remus Cernea propune şase modificări ale Constituţiei

Publicat in Observator de Constanta, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Parlamentarul vrea, printre altele, să se lămurească aspectele ce ţin de statul laic, referendum, numirea judecătorilor CCR

După ce a adus în actualitate motivele pentru care a ales să plece din grupul PSD din Camera Deputaţilor şi a vorbit despre strategia verzilor europeni prezentată la Consiliul Verzilor de la Madrid, desfăşurat în perioada 10 – 12 mai a.c., deputatul Remus Cernea a punctat intenţiile sale privind proiectul de modificare a Constituţiei. În acest sens, parlamentarul constănţean ales în Colegiul uninominal nr. 9 susţine că timpul acordat pentru redactarea proiectului la care facem referire este mult prea scurt, aşa încât solicită un termen ceva mai lung pentru o dezbatere publică serioasă. „Nu ne putem grăbi şi nici nu ne putem juca. A greşi reprezintă ceva ce o ţară democratică nu îşi poate permite; este nevoie măcar de o sesiune parlamentară pentru acest proiect. Aş spune că 3 – 4 luni, adică din septembrie şi până în decembrie să dezbatem acest proiect în Parlament e mult mai bine. De aceea, fac apel la responsabilitate, avem nevoie de o Constituţie care să se bazeze pe o largă susţinere şi nu pe cineva care are majoritate. Riscăm să facem nişte modificări proaste”, a declarat deputatul Partidului Verde, Remus Cernea, într-o conferinţă organizată la Constanţa.

Deşi, documentul este complex şi există promisiunea că deputatul îl va prezenta public săptămâna viitoare, totuşi, Cernea a vorbit despre cele şase modificări pe care le propune pentru noua Constituţie. Prima propunere se referă la Art. 90, care are ca obiect posibilitatea preşedintelui de organizare a referendumurilor. „Propun ca acest articol să fie adaptat şi să fie trecută organizarea referendumurilor în condiţiile legii. Legea referendumului trebuie să pună câteva limite posibilităţii preşedintelui de organizare a referendumurilor. (…) Poate ne trezim cu un preşedinte ra

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vergil Chițac, primarul de Constanța, implicat într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui

Libertatea acum o ora
Primarul liberal al orașului Constanţa, Vergil Chiţac, a fost implicat luni, 30 septembrie, într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui, A2. El era pasager în autoturismul condus de șofer și venea de la București, au declarat surse din Poliție

Marius Tucă Show începe marți, 01 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ștefan Popescu

Cancan acum 20 minute
Invitatul zilei este Ștefan Popescu, analist de politică externă. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

The Washington Post: Israelul a informat Washingtonul că plănuieşte o operaţiune terestră iminentă în Liban

News.ro acum 3 ore
Israelul a informat Washingtonul că plănuieşte o operaţiune terestră limitată în Liban, iar aceasta ar putea începe în orice moment, chiar de luni, a declarat un oficial american, o relatare confirmată şi de o sursă israeliană familiarizată cu deciz

Ciolacu, atac la Iohannis: Să construim o țară în care, atunci când pleacă în vizite externe, președintele să caute aeronave încăpătoare pentru delegații economice, și nu avioane pentru luxul personal

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a lansat luni un atac politic la adresa președintelui Klaus Iohannis, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. „Vă propun să construim o țară

Alina Gorghiu: De la 1 octombrie, cei sub control judiciar nu vor mai putea fugi din ţară

Mediafax acum 2 ore
„Dragii mei, ţineţi minte fuga din ţară a lui Cătălin Cherecheş? De mâine, 1 octombrie, va putea fi evitată fuga din ţară a unor inculpaţi care sunt sub control judiciar, dacă magistraţii dispun ca aceştia să poarte brăţară electronică”, spune minis

Netanyahu ameninţă: Schimbarea regimului iranian va avea loc „mult mai repede decât se crede”

Mediafax acum 46 minute
Situaţia din Orientul Mijlociu se intensifică. Într-un mesaj video transmis poporului iranian, Netanyahu a afirmat că schimbarea regimului din Iran se va produce „mult mai repede decât se crede”, scrie publicaţia POLITICO. „Când Iranul va fi în sfâr

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat împotriva lui Donald Trump a pledat nevinovat

Ziare.com acum 21 minute
Bărbatul acuzat că a încercat să tragă asupra lui Donald Trump în Florida, Ryan Routh, a pledat luni nevinovat la toate capetele de acuzare, inclusiv cel de tentativă de asasinat împotriva unui candidat în alegerile prezidenţiale americane, informea

Un copac a căzut peste două maşini, în Suceava / Nu sunt înregistrate victime

News.ro acum 58 minute
Un copac a căzut, luni seară, peste două maşini, în municipiul Suceava, dar nu s-au înregistrat victime. ”Interventie a pompierilor militari, pe Aleea Nucului, din municipiul Suceava, unde un copac a căzut peste carosabil şi peste două autoturisme

Compania de stat ungară MVM ar fi ajuns la un acord cu nemții de la E.ON pentru preluarea diviziei de furnizare de gaze și energie din România – SURSE

Gandul acum o ora
Grupul MVM, deținut se statul maghiar, ar fi ajuns la un acord cu compania-mamă a E.ON din Germania pentru cumpărarea diviziei de furnizare de gaze și energie electrică din România, indică surse pentru G4Media și Economedia. Informația, neconfirmată

Cererea de reabilitare formulată de Mircea Băsescu, admisă de Tribunalul Constanța. Decizia nu este definitivă

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătorii Tribunalului Constanţa au admis, luni, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu - fratele fostului preşedinte al ţării Traian Băsescu, acesta fiind eliberat condiţionat din penitenciar în 2017, după ce în 2016 fu

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/23°
Iasi
acum

lun.

9°/12°
mar.

8°/11°
mie.

7°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

lun.

9°/14°
mar.

10°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/9°
mar.

7°/14°
mie.

5°/17°
joi

11°/16°
Timisoara
acum

11°
lun.

8°/16°
mar.

6°/17°
mie.

8°/20°
joi

13°/20°