Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea: „E o nebunie să crezi că am fost implicată în numirea procurorilor”

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

Deputatul PDL Elena Udrea a negat vehement, joi, orice implicare a sa în numirea procurorilor şefi, catalogând unele speculaţii de presă ca neadevărate şi calomnioase.

„Nu ştiu de unde şi până unde s-a ajuns să se folosească numele meu în subiectul numirii procurorilor. Este o nebunie de-a dreptul. Am văzut şi eu ce a apărut în unele zone de presă şi vreau să fie foarte clar că toate acele speculaţii sunt neadevărate şi calomnioase, demne de Antena3. E acelaşi tip de discurs defăimător care nu se bazează pe probe şi documente, ci pe impresii de moment sau pe rea-voinţă”, a spus Elena Udrea, adăugând că e absurd să se creadă că ar fi putut negocia în vreun moment cu Victor Ponta.

Fostul ministru al Dezvoltării a subliniat faptul că are o părere foarte bună despre fostul Procuror General Daniel Morar şi dacă ar fi fost Prim-ministru în locul lui Victor Ponta l-ar fi propus pentru funcţia pe care deja o ocupa detaşat. „Eu cred că Daniel Morar şi-a făcut treaba foarte bine, atât la DNA, cât şi ca Procuror General. Dar el nu a fost în niciun moment o opţiune, de vreme ce Ponta nu l-ar fi propus niciodată”, a concluzionat deputatul de Roman.

Udrea nu are încredere în capacitatea lui Tiberiu Niţu de a conduce Procuratura, pe motiv că acesta s-a dovedit nepregătit atât la prima audiere cat si la a doua, recunoscand insa ca Traian Băsescu nu putea proceda altfel: „Preşedintele era într-o situaţie imposibilă. Dacă nu-l numea pe Niţu, era un scandal cât casa la Bruxelles, în condiţiile în care acesta primise aviz CSM si toti partenerii externi ai Romaniei se declarasera de acord cu propunerile facute de Premier. Prima dată a putut să se prevaleze de decizia CSM, a doua oară nu a mai avut această posibilitate. Si inteleg ca a avut o prestatie diferita in fata Presedintelui" a mai afirmat Elena Udrea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°