„România liberă“ lansează astăzi un serial despre micii eroi ai zilelor noastre: acei oameni care şi-au dedicat viaţa îndeplinirii unui obiectiv pentru comunitatea din care fac parte. Fie că vorbim de cartiere, mici localităţi sau colectivităţi cu nevoi speciale, aceşti oameni merită să fie un exemplu pentru semenii lor, mult prea resemnaţi în faţa greutăţilor. În episodul de astăzi prezentăm povestea Mihaelei Mihalache din comuna Lieşti care a creat cu mâna ei, din nimic, un Centru de zi pentru copiii cu handicap în localitatea în care s-a născut şi trăieşte. S-a luptat cu mentalităţile oamenilor, cei care considerau că „handicapaţii” n-au nici un viitor – de ce să te mai îngrijeşti de soarta lor?! Dar ea, un om simplu, a reuşit să pună în mişcare instituţiile statului, să atragă de partea ei şi o fundaţie umanitară. Şi visul i s-a împlinit, zice ea, mai mult decât îşi închipuia la început.
Printre copiii care au învăţat să zâmbească
Povestea e mai cruntă, cu cât despici mai adânc firul în patru. Am ajuns în Lieşti, aproape de centrul comunei, pe o străduţă prăfuită. O casă mică, în dreapta, îngrijită, şi tabla deasupra uşii anunţă că aici e ceea ce caut eu. Mi-a ieşit în cale o femeie cu zâmbetul pe buze. E la mijlocul vieţii. Dar ridurile de pe faţă vorbesc în locul ei. Intrăm. Patru camere aici. Colorate. O sală de mese, o cameră pentru kinetoterapie, o cameră de lucru individual, o sală – cea mai mare – în care copiii pot sta împreună, pentru socializare. Dar pustiu. Acum, aproape de ora prânzului. E cald, şi sunt condus în curtea mică, din spatele clădirii. De acolo se aud vocile copiilor. Ajung la ei. Adunaţi în jurul unei mese. Voci sau sunete greu de înţeles. Unii stau în cărucioare cu rotile, alţii pe scaune. Doi dintre aceşti copii sunt ai Mihaelei, gazda mea. Amândoi în câte un cărucior cu rotile. De-asta spunea gazda, la un moment dat, c
