Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei sferturi din navele care acostează la Constanţa ar trebui tăiate la fier vechi

Publicat in Observator de Constanta, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Portul hâburilor!

Prima campanie derulată de către Federaţia Internaţională a Transportatorilor în toate porturile din Marea Neagră pentru depistarea neregulilor de la bordul navelor comerciale a arătat, dacă mai era nevoie de acest lucru, dezastrul din navigaţia maritimă. Rapoartele inspectorilor implicaţi în această acţiune, derulată în intervalul 13- 15 mai, relevă faptul că majoritatea navele controlate nu corespund standardelor privind siguranţa navigaţiei şi protecţia echipajului.

„În porturile Midia, Constanţa şi Constanţa Sud au fost controlate 29 de nave. Au fost identificate 20 de nave fără contract colectiv de muncă, 19 nave cu salarii sub standardul minim, şapte nave fără echipamente de protecţie a muncii, patru nave fără contracte individuale, trei, fără asigurare echipaj plus încărcătură, două nave cu întârzieri la plata diurnelor către echipaj, o navă cu contract dublu şi o navă care făcea competiţie neloială ”, a precizat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor şi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor în România, Adrian Mihălcioiu. Acesta a explicat că au fost constatate nereguli pe toată linia: contracte, dotările navelor, protecţia muncii, condiţii de viaţă la bord, alimentaţie etc. De asemenea, vechimea navelor din porturile româneşti este considerabilă. „Am găsit o navă de 49 de ani. Aceasta nu mai poate fi reparată şi, dacă nu se va scufunda, va fi tăiată la fier vechi”, a explicat liderul SLN.

Potrivit raportului SLN, în porturile româneşti nu există vapoare cu o vechime sub 10 ani. Doar 14% din nave au vechimi cuprinse între 10 şi 20 de ani, 41% din vase au vechimea de 20- 30 de ani, iar 31% din vapoare corespund grupei de vârstă 30- 40 de ani. „65% din aceste nave nu corespund convenţiei MLC 2006 şi nu vor mai putea naviga după august 2013”, a explicat liderul ITF. În ceea ce priveşte echipa

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 6 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum 6 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 10 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 5 ore
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 10 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 7 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 9 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Controale ANPC în sex-shopuri. Inspectorii au dat amenzi pentru lipsa instrucțiunilor de utilizare

HotNews acum 10 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caract

Vremea

București
acum

joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

8°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

joi

8°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

joi

6°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°