Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scăpăm de taxa radio-tv?

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 17 mai 2013 ·

Această taxă a ajuns, în unele cazuri, să fie mai mare şi ca impozitul pe casă! În plus, s-a ajuns şi la un abuz, deoarece acum, ai, nu ai radio sau TV, eşti debranşat de Electrica dacă nu plăteşti lună de lună

Deputatul braşovean al Partidului Poporului, Maria Grecea (foto dreapta), a depus o iniţiativă legislativă în vederea anulării taxei radio-tv, pe care o plătesc obligatoriu toate persoanele, dar şi firmele, care deţin un contract de furnizare al energiei electrice. Persoanele fizice trebuie să achite 4 lei pentru taxa tv şi 2,5 lei pentru taxa radio, în vreme ce persoanele juridice 50, respectiv 30 lei pe lună, altfel riscă să rămână şi fără curent. „Valoarea taxei este în mod clar mult prea ridicată în comparaţie cu veniturile românilor. Mulţi dinte ei nici nu vor să mai beneficieze de acest serviciu, care, aşa cum arată audienţele, nu satisface gusturile telespectatorilor sau ale ascultătorilor”, a precizat Maria Grecea. Aceasta a precizat, că, de exemplu, pentru o gospodărie din mediul rural se plăteşte un impozit cuprins între 40 şi 60 de lei, însă taxa radio-tv pe care trebuie să o achite respectiva familie este de aproximativ 80 de lei anual. „Este ieşit din comun să plăteşti mai mult pentru televizor şi radio, decât pentru casă. Sunt multe familii care nici măcar nu au un televizor, dar sunt obligate să achite în factura de curent şi această taxă”, a subliniat deputatul braşovean.

Concurenţă neloială

Maria Grecea consideră că legea care a stabilit obligativitatea plăţii acestei taxe trebuie abrogată în condiţiile în care societăţile de televiziune şi radiodifuziune sunt finanţate atât de la bugetul de stat, dar au şi venituri proprii. „Este injust ca cele două societăţi să beneficieze de trei surse de finanţare, respectiv venituri din surse bugetare, venituri din contracte de publicitate şi venituri din taxa radio-tv, î

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 21 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 21 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 36 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°