Carmen Harra a alunecat în baie şi a căzut pe gresia udă, iar în urma accidentului s-a ales cu două coaste rupte şi a fost nevoită să se interneze în spital. Accidentul ghicitoarei a dezgropat securea războiului cu jurnalista Mara Bănică. Carmen Harra a declarat că de vină pentru ghinionul ei este jurnalista, care ar fi blestemat-o.
Carmen Harra a declarat în presă că suferă teribil şi are dureri îngrozitoare. Cu două fracturi la coaste, ea va sta în spital pentru următoarele săptămâni. Ghicitoarea crede că vinovată de accidentul ei este jurnalista, cu care este deja într-un proces. În replică, Mara Bănică i-a transmis ghicitoarei că nu are nici o legătură cu accidentul ei.
"Dacă ghicitoarea Carmen Hara nu mă poate uita nici pe patul de spital, înseamnă că n-o doare aşa tare în coaste. Probabil că a ţinut să anunţe media din România că a alunecat după săpun în duş şi cum informaţia nu prezenta interes pentru public, a găsit de cuviinţă să se lege de numele meu. Eu nu doar că n-am blestemat-o, am şi uitat de existenţa ei.
Aş ruga-o să nu mai fie aşa insistentă, dragoste cu sila nu se poate! Nici măcar nu-i pot răspunde serios acestei «somităţi mondiale», pentru că oricum n-ar înţelege, dar un creştin adevărat nu blesteamă, cucoană! Şi dacă aş avea fir roşu cu Dumnezeu, cu siguranţă alte lucruri i-aş cere! Oricum, multă sănătate! Dacă nu ne păcăleşti ca de obicei, durerile de coaste sunt îngrozitoare. Bea un ceai de tei şi fii mai atentă pe viitor!", a scris Mara Bănică pe pagina ei de Facebook.