Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Povestea lui Ironim Budac, sibianul devenit ”locotenentul” lui Al Capone

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

Plecat la doar 18 ani în America în căutarea unei altfel de vieţi, urmaşul legendarului haiduc Andrei Budac a ajuns în banda vestitului Al Capone şi a luat parte la comerţul ilegal cu alcool din perioada prohibiţiei. Mai mult, a făcut în America vestitul rachiu de Cârţişoara, pe care l-a vândut apoi pe piaţa neagră.

După anul 1900, plecatul în America a devenit o adevărată modă în Cârţişoara, localitate aflată la aproximativ 50 de kilometri de Sibiu, pe drumul care duce spre Bâlea Lac.

Cu strămoşi de renume, provenind din familia vestitului haiduc Andrei Budac, Ironim a plecat în America prin 1920, la 18 ani. În plină perioadă a prohibiţiei, Ironim a ajuns în banda vestitului Al Capone, luând parte la comerţul ilegal cu alcool. Monografia comunei consemnează un episod în care Ironim a ajuns cu camionul cu alcool de contrabandă în fluviul Mississippi, pentru a scăpa de poliţia federală care îl urmărea.

"Întors în ţară a povestit rudelor că printre altele, în perioada prohibiţiei antialcoolice, a fost angajat de marele gangster Al Capone să-i transporte cu camionul masive cantităţi de whisky. Într-una din întâlnirile sale cu Poliţia Federală, în baza instrucţiunilor marelui boss, a intrat cu camionul plin de băuturi în fluvial Mississippi, salvându-se de două ori, o dată de la o moarte aproape sigură şi a doua oară din mâinile Poliţiei" (Traian Cânduleţ, Ilie Costache, monografia comunei Cârţişoara, volunul II, Editura Mega mix, Iaşi, 2012).

Rachiul de Cârţişoara, marfă de contrabandă în America

În America, Ironim s-a căsătorit cu Maria Tarcea, cârţişoreancă din familie înstărită, ai cărei părinţi aveau un magazin peste ocean. Iar legendele păstrate în sat spun că la subsolul magazinului Budac a făcut distilerie unde a început să facă, după reţeta de acasă, rachiu de Cârţişoara pe care l-a vândut apoi pe piaţa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felix Baumgartner a murit după ce s-a prăbușit cu parapanta

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Felix Baumgartner, 56 de ani, practicant de parașutism și BASE jumping, s-a stins din viață în urma unui accident de parapantă. Austriacul era de 11 ani partenerul de viață al vedetei Mihaela Rădulescu. Până să fie încărcat în elicopter pentru a fi

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 7 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 5 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°