- Ideea că sufletele celor morţi pot rămâne printre cei vii ca spirite fără trup a apărut din cele mai vechi timpuri. Basm sau realitate? Încă din veacul al XIX-lea, savanţii ruşi s-au străduit să dezlege acest mister. De fiecare dată, descoperirile lor au fost tăinuite, iar soarta celor ce au încercat să afle adevărul, pecetluită definitiv -

Tărâmul dintre viaţă şi moarte

În inima Moscovei, nu departe de Piaţa Roşie, se înal­ţă una dintre cele mai frumoase, dar poate şi cele mai enigmatice clădiri ale capitalei ruse - cea a Insti­tu­tului de Asistenţă Medicală de Urgenţă din Moscova. În urmă cu două veacuri, în 1803, contele Nikolai Şere­metiev construia acest palat la rugămintea iubitei sale soţii, actriţa Praskovia Jem­ciugova. Frumoasa artistă vi­sase într-o noapte că aici, în centrul străvechi al Ţa­ra­tului Rus, trebuie să ridice un adăpost pentru năpăs­tuiţii sorţii, pentru oamenii obidiţi, pentru invalizi, bă­trâni şi pribegi. Din păcate, contesa Jemciugova nu a apucat niciodată să vadă palatul, căci a murit în chi­nurile facerii. Înnebunit de durerea pierderii soţiei, cât şi a fiului abia născut, con­tele Şeremetiev s-a sinucis la scurt timp după finalizarea măreţului proiect. Clă­direa, care a devenit într-adevăr un cen­tru de caritate pentru oamenii fără adă­post, a fost numită "monumentul dra­gostei şi al suferinţei umane". Către azi­lul Şere­me­tievski se târau din toate colţurile Moscovei cei mai ne­fericiţi şi mai schilodiţi oameni. Aici erau aduşi mu­ribunzii, dar şi victimele unor acci­den­te cumplite, ca şi sinucigaşii care scăpaseră ca prin minune cu viaţă. Cât de multă durere şi suferinţă au văzut aceste ziduri în două sute de ani, cât de mulţi oameni şi-au dat aici ultima su­flare! Mulţi dintre ei, hoinari în timpul vieţii, nu şi-au găsit liniştea nici după trecerea lor pe celălalt tărâm. Căci, se spune că sufletele lor răt