Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farul vrea să îşi prelungească seria câştigătoare

Publicat in Observator de Constanta, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Fotbal/Liga a II-a

Echipa de pe litoral îşi poate spori considerabil şansele de a evita retrogradarea în cazul unei a patra victorii consecutive

Farul a părăsit locurile retrogradabile după ce a obţinut trei victorii consecutive. Sâmbătă, trupa pregătită de Ion Răuţă va juca pe terenul celor de la Unirea Slobozia pentru un succes care ar linişti şi mai mult spiritele la echipa constănţeană. Tehnicianul marinarilor consideră însă că mai este mult de muncă. „Eu am declarat imediat după victoria de data trecută că mai avem mult de lucru pentru a sta liniştiţi. Mai sunt meciuri de jucat şi trebuie să câştigăm pentru a ne păstra departe de pericol. Avem şansa noastră la Slobozia şi sper să obţinem şi al patrulea succes consecutiv”, a spus Ion Răuţă.

Farul întâlneşte pe Unirea, sâmbătă de la ora 11.00, într-o partidă care opune o echipă de pe litoral în căutarea salvării de la retrogradare, în timp ce Unirea nu vrea nici ea să trăiască periculos în finalul stagiunii. Marinarii au 22 de puncte acumulate în timp ce adversara a adunat cu trei mai multe. În condiţiile în care Farul se impune, atunci marinarii vor fi cei care iau locul Unirii, în timp ce gazdele vor tremura pentru retrogradarea în eşalonul al treilea.

În aceeaşi rundă, Săgeata Năvodari, locul secund în clasament, nu va evolua.

Chiţu, omul cu golul

Revenirea Farului şi cele trei victorii consecutive ale marinarilor se datorează în mare măsură formei de moment în care se află atacantul Sorin Chiţu. El a reuşit să marcheze nici mai mult nici mai puţin de şapte goluri în ultimele trei meciuri. „Am marcat pentru că asta este meseria mea, dar echipa este cea care merită lăudată. Eu nu am făcut altceva decât să concretizez jocul bun al echipei”, a spus vârful constănţenilor.

În ceea ce priveşte partida de sâmbătă cu Unirea Slobozia, Chiţu a spus: „În tur Slobozia ne-a bătut pe t

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°