Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Micii artizani populari, premiaţi

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 17 mai 2013 ·

Cea de-a VI-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Artă Tradiţională „Descoperim tradiţia străbună”, organizat de maistrul-instructor Maria Cristescu, de la Cercul Creaţie-Confecţii şi Tapiserie aparţinând Clubului Copiilor din Panciu, şi-a desemnat, ieri, câştigătorii. Evenimentul, găzduit de Casa Orăşenească de Cultură, a beneficiat de prezenţa viceprimarului Iulian Nica, a profesoarei Didina Mocanu, directorul Palatului Copiilor din Focşani, precum şi a inspectorului de specialitate Radu Emil, de la ISJ Vrancea.

Ca în fiecare an, concursul s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni şi grupe de vârstă. Etapa finală, desfăşurată ieri, a inclus atât lucrări selectate în urma etapei judeţene, care a avut loc la începutul săptămânii, cât şi creaţii provenite de la cluburi şi palate ale copiilor din alte judeţe, precum Galaţi, Buzău sau Suceava.

Juriul, al cărui preşedinte a fost profesoara Mihaela Cârjan, şi din care au mai făcut parte profesoara Lăcrămioara Ştefănecu, de la Şcoala Străoane şi directoarea Casei de Cultură Camelia Ciobotaru, a desemnat drept câştigători, la Ţesături tradiţionale, pe reprezentanţii Clubului Copiilor din Beceni, judeţul Buzău: Iulia Papazisu, Andreea Badea, Alexandra Petrişor şi Iulia Sercăreanu. La Icoane pe lemn, cele mai bune lucrări au fost cele realizate de Adelina Alexa şi Georgiana Dibu, de la Tecuci, şi Gabriel Gabor, din Lieşti-Galaţi, la categoria clasele I-IV, în timp ce Andreea Tofoleanu şi Carmen Dobre şi-au adjudecat locul I la categoria Liceu.

La secţiunea Artă populară, primul loc a revenit Antoniei Imbrea, din Beceni-Buzău, în timp ce la Tapiserie ornamentală, câştigători au fost reprezentanţii Clubului Copiilor din Panciu Miruna Bucă, Eduard Popa şi Roxana Marin. Tot de la Panciu sunt şi laureaţii secţiunilor de Pictură şi Colaje, Elena Adafini, respectiv Francisca Corcoz şi Claudia Trifan. @N

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii - FOTO

News.ro acum 49 minute
Drumul naţional 1 este blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a interv

Guvernul de la Kiev solicită ca limba „moldovenească” să fie înlocuită cu limba română

HotNews acum o ora
Guvernul Ucrainei a aprobat pe 24 decembrie un proiect de lege prin care propune înlocuirea limbii „moldovenești” cu limba română în lista internațională propusă de Ucraina în Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare. E vorba de limbile p

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum o ora
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

UPDATE - Argeş: Un şofer beat şi posibil drogat a intrat cu maşina într-un grup de şase pietoni, după care a plecat de la locul accidentului / Accidentul, cu intenţie, tânărul va fi cercetat pentru tentativă de omor

News.ro acum 41 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr beat şi posibil drogat, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat cu autoturismul într-un grup de şase pie

Elena Udrea, mesaj pentru autorități, din închisoare: „Le doresc să aibă un Crăciun ca al meu!”

Adevarul acum 33 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, transmite un mesaj de Crăciun din spatele gratiilor, vorbind despre „modul abuziv” în care este ținută în închisoare de sărbători, departe de copilul ei.

Robert Cazanciuc: Nu uitaţi de Legea Anastasia! Petreceţi din plin această minivacanţă de iarnă, alături de familie şi prieteni, dar fiţi responsabili şi nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool sau substanţe interzise

News.ro acum 2 ore
Senatorul Robert Cazanciuc transmite, joi, conducătorilor auto, să nu uite de Legea Anastasia, să petreacă din plin această minivacanţă de iarnă, alături de familie şi prieteni, dar să fie responsabili şi nu se urce la volan dacă au consumat alcool

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 28 minute
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Crimă la Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu. Un deținut a fost spânzurat de colegul de celulă

Adevarul acum 4 ore
Un deținut de la Penitenciarul Giurgiu și-a omorât colegul de celulă și a încercat apoi să-i inducă în eroare pe gardieni și anchetatori, lăsând să se înțeleagă că victima s-a sinucis.

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°