Centrul de Cultură George Apostu din Bacău pare să sfideze istoria curentă. În fiecare an pe 23 aprilie, la hramul Sfântului Gheorghe, este în sărbătoare. Băcăuani, George Apostu, Geo Popa, Gheorghe Zărnescu şi mulţi alţi purtători ai celebrului nume au de ce să fie mândri.
O expoziţie, un catalog, un număr festiv al revistei Vitraliu - tipărită încă într-un format de invidiat, invitaţi de cinste - academicieni, plasticieni, scriitori, istorici, cărţi de artă, au participat la sărbătoarea din acest an. Centrul Apostu şi-a propus de la început să facă o legătură interesantă, necesară, vulnerabilizată cândva, fără concurenţă, între elitele intelectuale de pe axa Bucureşti - Iaşi.
De la parcul plin cu sculpturile realizate în anii când erau bani pentru simpozioane, la merii pădureţi care te invită la plimbare, cu salciile plecate peste un petec de apă, cu o popicărie devenită sală de expoziţii, fosta vilă rezervată activiştilor PCR este de 23 de ani o rezervaţie culturală la marginea unui oraş în care de prea puţie ori se mai recită poezii pe stradă... Există oameni în Bacău care au vocaţia de a rupe lanţul oricărei tristeţi.
În decembrie 1989 am văzut o bibliotecă făcută scrum. După noaptea flăcărilor, am mers la BCU, biblioteca începutului studenţiei mele. La intrarea principală m-am revăzut cu două dintre bibliotecare. Una dintre ele, cu lacrimi în ochi, doar m-a luat de mână şi m-a tras înuntru. „Hai să vezi ce au făcut!”, atât mi-a spus şi a început să plângă şi mai tare.
Totul era cenuşiu, plin de funingine. la etaj, unde erau rafturi urişe cu cărţi am văzut dezastrul: toate erau trântite la pământ, smulse din pereţi, şi făcute scrum. Focul a lăsat urma cărţilor, care părcă stăteau încă aliniate pe rafturi, dar erau doar cenuşă intactă. Cenuşa nu o mişcase nici vântul care sufla prin acoperişul ars, dar cărţie dispăruseră... Totul era
