Poliţiştii vrânceni le-au pus gând rău spărgătorilor de locuinţe. Ieri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a demarat campania de prevenire a furturilor din locuinţe, intitulată „Nu-ţi scăpa casa din ochi!”.
În primele luni ale anului au fost sparte mai puţine case, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Poliţiştii ar vrea ca numărul faptelor de acest gen să fie şi mai mic, aşa că le-au pus gând rău hoţilor. Ieri, în Vrancea a fost declanşată campania de prevenire a furturilor din locuinţe, intitulată „Nu-ţi scăpa casa din ochi!”. Campania este derulată de Poliţia Română, în parteneriat cu o firmă de asigurări.
Inspectorul şef al IPJ Vrancea, comisarul şef Ionel Popescu, a precizat, la lansarea campaniei, că „aceasta este cea de-a doua campanie pe care o desfăşurăm în colaborare cu partenerii noştri de la Groupama. Astăzi (ieri -n.r.) lansăm la nivel judeţean o nouă campanie preventivă, care are ca scop prevenirea furturilor din locuinţe, intitulată «Nu-ţi scăpa casa din ochi!». Grupul ţintă pe care îl vizează această campanie se referă la posesorii de locuinţe din mediul urban şi din mediul rural, cu precădere în zonele unde numărul faptelor a crescut. Mesajele preventive vor fi transmise prin intermediul principalelor mijloace de informare şi în cadrul unor întâlniri directe cu grupuri ţintă. Beneficiem de sprijinul Groupama Asigurări pe durata acestei campanii. Pot să vă spun că în cele patru luni ale acestui an înregistrăm un trend descendent al acestor fapte atât în mediul urban cât şi în mediul rural”.
Prevenirea furturilor din locuinţe, o prioritate
Comisarul şef Marian Cîrjică, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, a precizat că în primele patru luni ale acestui an, numărul furturilor din locuinţe a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totuşi, oamenii legii vor să