Daca as vrea sa fiu neiertator si cinic si, in ultima instanta, eurosceptic, as raspunde foarte scurt la aceasta intrebare, chiar fara sa las loc la nuante: Din pricina politicienilor care, odata cu trecerea timpului, au accentuat ignorarea acestui act fundamental, orbiti de dorinta de a glorifica acte mai de suprafata si mai apropiate de interesele lor.

Si ma retine numai faptul ca dumnezeiescul eveniment, sau evenimentul care demonstreaza ca Duhul Sfant a pogorat asupra lui Constantin cel Mare exact pentru a da Europei, in primul rand, dimensiunea crestina a Sacrificarii Fiului, intru triumful religiilor abrahamice asupra spiritualitatii ei si pentru un temei nou a intelegerii culturale a existentei umane. Fiind in esenta vorba de natura blandetii si spiritului de solidaritate pe care l-a propagat de atunci in mod liber Biserica, eu nu-mi permit un asemenea cinism si ma oblig, conform Invataturii, sa fiu iertator cu pacatele semenilor. Ba, chiar ma straduiesc sa ies de sub imperiul necazurilor contemporane care conduc la euroscepticism si nu mai arunc nici anatema asupra aproapelui nostru politicianul. Ci, acceptand toate nuantarile pe care ni le impun vicisitudinile vietii, incerc sa ma rezum la blanda explicatie pe care o gasese oamenii Bisericii atunci cand vorbesc despre desacralizarea vietii si despre prea grava secularizare a trairilor umane, punand asta pe seama intrigilor diavolului - a caror acceptare revine omenescului pacat, ca si pe seama lipsei de cateheza - a carei indatorire le revine lor.

Cu alte cuvinte, fiind o problema atat de grava si de categorica, o las pe seama nuantarilor provenite din dragostea de semen si din speranta convertirii pacatosului, conform propovaduirii Bisericii, pentru a nu o supune ghilotinei categorice la care ar obliga o judecata strict rationala a perseverarii in egolatrie si pacat.

Pentru ca, iata, an