Deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman, a salutat decizia Guvernului Ponta de creştere a venitului minim garantat şi a alocaţiei de susţinere a familiei începând cu data de 1 iulie. Potrivit parlamentarului, această nouă măsură adoptată de Executiv arată că USL transformă în realitate toate promisiunile făcute în campania electorală.
Roman a precizat că de când a preluat puterea, în urmă cu un an, Guvernul USL nu face altceva decât să repare nedreptăţile şi ilegalităţile comise de PDL în aproape 4 ani de guvernare împotriva românilor. „Practic, de când a preluat puterea, Guvernul USL nu face altceva decât să repare nedreptăţile şi ilegalităţile comise de PDL în 3 ani şi jumătate de guvernare împotriva românilor. Guvernul Ponta este cel care a reîntregit salariile bugetarilor, care a dat pensionarilor înapoi banii reţinuţi abuziv, care a majorat salariul minim pe economie, care a majorat venitul minim garantat şi ajutoarele sociale pentru familiile nevoiaşe, care a reuşit deblocarea fondurilor europene, blocate de guvernele PDL“, a afirmat deputatul vrâncean.
Victor Roman a arătat că măsurile anunţate de guvern vin într-un moment în care se vorbeşte despre liberalizarea preţului la energie. „Creşterile anunţate de Guvernul USL vin într-un moment în care s-a vorbit din ce în ce mai des de liberalizarea preţului la energie. Încă de la începutul dezbaterii acestui subiect, USL a căutat modalităţi prin care să fie ajutate familiile nevoiaşe“, a spus parlamentarul.

Roman