Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Garanţia că vom face ceea ce dorim va fi implicarea oamenilor oneşti şi valoroşi în Fundaţia «Mişcarea Populară»"

Publicat in Vocea Brailei, vineri 17 mai 2013 ·

* a declarat, ieri, fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, la lansarea în Brăila a Fundaţiei "Mişcarea Populară"

Fundaţia "Mişcarea Populară" are o filială şi la Brăila, formată din aproximativ 100 de persoane, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, membru fondator al organizaţiei. El a anunţat că intenţionează să selecţioneze oamenii care s-au înscris şi să arate comunităţilor că pot avea încredere în Fundaţia "Mişcarea Populară". "Garanţia că vom face ceea ce dorim va fi implicarea oamenilor oneşti şi valoroşi în Fundaţia «Mişcarea Populară». E adevărat că unii fac organizaţii şi vor să ia din puterea organizaţiilor, dar nu asta ne dorim. Oricare dintre noi, cei care am înfiinţat «Mişcarea Populară», am avea suficientă experienţă, deschidere, ca să putem să obţinem puterea într-un partid sau altul, să devenim parlamentari, europarlamentari, dar nu acesta este scopul. Vrem să facem ceva fundamental diferit, să mergem în teritoriu şi să arătăm oamenilor că se poate face şi altceva, că nu toţi politicienii sunt la fel. Considerăm că este important pentru «Mişcarea populară» să strângă oameni care generează încredere în comunitatea lor, să vină cu proiecte concrete pentru comunitate", a declarat membrul fondator al "Mişcării Populare", Daniel Funeriu. Coordonatorii filialei brăilene ai Fundaţiei "Mişcarea Populară" ar putea fi oameni care până acum nu s-au mai implicat politic

Dintre cele aproximativ 100 de CV-uri trimise fundaţiei urmează să se selecteze numele celor care vor fi coordonatorii filialei brăilene. Important este, în viziunea lui Daniel Funeriu, că foarte puţini oameni dintre cei care s-au înscris sunt din spectrul politic, că multe persoane nu au mai activat politic. De asemenea, a punctat şi faptul că la celelalte filiale înfiinţate până acum coordonatorii numiţi au fost oam

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 29 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 54 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 28 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 40 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°