Sărbătorile pascale la moldoveni sunt, în ciuda furtunii politice pe care o traversăm, un prilej de reflecţie şi meditaţie asupra celor sfinte. Am văzut în seara de Înviere, spre dimineaţă, mulţi oameni venind acasă cu mici lampadare, purtând lumina luată de la Biserică.

Orăşenii noştri, cu rădăcini la ţară, mai păstrează această veche tradiţie. Şi mai copleşitoare este evlavia care coboară, o săptămână mai târziu, peste basarabeni de Paştele Blajinilor. Cimitirele sunt invadate de oameni reuniţi pentru a cinsti memoria celor decedaţi. Este un prilej de a-ţi revedea rudele, de aţi număra verişorii pe care nu i-ai mai văzut de ani de zile, de a afla veşti triste despre unii dintre ei, dispăruţi prematur, şi veşti bune despre reuşita altora, pe scurt: îţi completezi geografia risipirii neamului tău prin lume (Roma, Lisabona, Muntenegru, Ujgorod, Moscova, Bucureşti, Cluj…). Acolo, la baştină, aduni energii şi motivaţii pentru un an înainte. Fiecare vine cu povestea lui şi, alături de mormintele buneilor şi străbunilor noştri – întemeietorii clanului –, evocăm împreună anii copilăriei, când lumea ni se părea mult mai frumoasă şi mai dreaptă decât am descoperit-o mai târziu, la vârsta maturităţii…

Din păcate, această tradiţie blândă, cu valenţe mitice, a căpătat o turnură cu aspecte triviale, chiar respingătoare. Pomenirea celor răposaţi îi face pe unii concetăţeni ai noştri să organizeze adevărate petreceri bahice printre cruci. Alţii, manifestând o nesimţire nu mai puţin condamnabilă, se grăbesc să-şi etaleze maşinile scumpe, la porţile cimitirelor, bijuteriile şi hainele luxoase. De mai mulţi ani răsună critici împotriva acestor fapte de inconştienţă şi obscenitate. În zilele ce au premers Blajinii, chiar şi unii reprezentanţi ai clerului – bunăoară, părintele Pavel Borşevschi – au lansat apeluri la decenţă şi sobrietate, rămase fără mare ecou. Judecând dup