Marian Ilea, Înţeleptul,
Bucureşti, Tracus Arte, 2013
„Apoi timpul meu s-o dus şi o ajuns numa’ o poveste. La 89 de ani stau în cămăruţa asta de trei pă patru, la masa de lucru negeluită şi ascult la radio postul Trinitas. Îi din acela cu credinţă şi-mi place. Tare multe îs posturi cu Diavolul şi alea nu-mi plac şi nu le ascult deloc.
La mine bumbu de la radio îi fixat de mult. Cred că o ruginit şi nici nu-l mai poţi mişca din loc. Da nu-i nici un bai. Mai prind o slujbă de la biserică şi alte vorbe de credinţă, zise de oameni mari:protopopi şi episcopi. Parcă discut cu radioul, că în curte n-am cu cine. Poate mai povestesc cu porcu din coteţ. Când ies la drum, mai am în Desiştea şase ca mine. Ăilalţi îs la odihnă în cimitirul din Deal ori la ăla din Şes.
Domiciliul meu îi la numărul 292 şi acolo stau. Îmi zice Perhaiţă Dumitru. Când nu vorbesc cu porcu, stau de vorbă cu mine. Dacă mar vedea cineva, ar zice că-s bolund că vorbesc singur. Da nu-i aşa. Şi n-are cine să mă vadă, că încui uşa şi trag perdelele la fereşti. Mă uit la picioarele astea care merg cu greutate. Tare mult o umblat.”
Marian Ilea e născut în Ieudul devenit celebru prin volumul lui Ioan Es. Pop. Este cu cinci ani mai tânăr decât Ioan Groşan, alt maramureşan care a dat literaturii române din ultimele decenii unele dintre cele mai valoroase proze. Ilea a debutat la începutul anilor ’90, cu Desiştea, a doua sa carte, din 1996, fiind o continuare a primei, Desiştea II. Debutul său a fost primit excelent de critica momentului, Eugen Simion, Laurenţiu Ulici, Lucian Raicu, Mircea Martin (Ilea a frecventat cenaclul acestuia, Universitas) au simţit nu doar forţa tânărului nouăzecist, dar şi promisiunea pe care acesta îndrăznea să o facă: într-un moment în care mai toată lumea se deschidea spre poeticile occidentale, spre Europa care nu era a noastră şi spre care tre
