In dezbaterile publice si confruntarile de idei din ultima perioada am intalnit tot felul de prejudecati pe marginea procesului de regionalizare, asa cum a fost el gandit de Guvern. Pe foarte multe dintre acestea le-am respins din start, ca fiind simple exercitii de blocaj, fara argumente. In cateva cazuri am cautat sa ofer explicatiile de rigoare, in temeiul faptului ca asa inteleg dezbaterea unui subiect de interes major. IONUT CRISTIAN SAVOIU
Sursa imagine: machiavelli.ro
M-am intalnit de mai multe ori cu opinii care incercau sa acrediteze ideea ca regionalizarea, in forma propusa de Guvern, ar induce efectele negative ale regionalizarii din perioada stalinista. Trebuie spus ca opinia se manifesta, in special, in randul celor care au trait fenomenul, oferind greutate suplimentara acestor voci.
Ele fac referire, cu precadere, la efectul polarizarii dezvoltarii in cateva centre urbane, urmare a concentrarii deciziei politice, a resurselor financiare, culturale si intelectuale. Acest lucru ar conduce la subdezvoltarea vechilor resedinte de judet, devenite, nu-i asa, un fel de orase raionale fara prea multe perspective. Intr-un final, aceleasi voci concluzioneaza ca regionalizarea din anii 50 a dovedit, prin efectele negative produse, ca e nevoie sa ne intoarcem la modul de organizare antebelic (lucru petrecut in 1968) si ca nu e cazul sa repetam o istorie nefasta.
Trebuie spus din capul locului, si cred cu tarie ca e vorba doar de o asociere semantica, inofensiva, ca regionalizarea de care vorbim astazi nu are niciun fel de conexiuni tangentiale cu regionalizarea infaptuita sub influenta nemijlocita a Uniunii Sovietice. Obiectivul major al masurilor de organizare administrativ-teritoriala din acea vreme avea in vedere destructurarea fiintei nationale a poporului roman si alinierea la modelul sovietic de organizare, care, si cred ca aici e t
