Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona Halep, veni, vedi şi Vinci la Roma!

Publicat in Pro Sport, vineri 17 mai 2013 ·

Reprezentanta României (21 de ani, 64 WTA) s-a calificat ieri în sferturile de finală ale turneului de 900 de puncte din capitala Italiei, după ce a învins-o clar pe Roberta Vinci, locul 15 mondial, cu 6-4, 6-2

Halep a învins în cinci zile patru jucătoare care au fost sau încă ocupă un loc între cele mai bune 12 jucătoare ale lumii

Românca şi-a asigurat deja 225 de puncte WTA, cu ajutorul cărora urcă în jurul locului 50

Simona Halep face turneul vieţii la Roma în aceste zile, competiţie de primă categorie în condiţiile în care la start au fost prezente toate cele mai bune zece jucătoare ale lumii. Una dintre ele, Agnieszka Radwanska, i-a picat victimă tocmai româncei, în turul secund. Sportiva de 21 de ani nu s-a limitat însă doar să trăiască din această victorie, ci a dorit şi mai mult, motiv pentru care a făcut pasul până în sferturile de finală.

Ieri, în optimi, i-a ieşit în cale Roberta Vinci, o altă jucătoare de top, locul 15 WTA în momentul de faţă (n.r. a fost şi pe 12). Încă de la început, Simona Halep a afişat o siguranţă dezarmantă şi a insistat cu lovituri în dreapta adversarei. A preluat controlul încă din primul set, când a şi făcut două break-uri, 4-1, şi nu s-a mai oprit până la final, când a pus punct la 6-4, 6-2. Totul după o reprezentaţie de numai 71 de minute. Astfel, în numai cinci zile, românca a învins a patra mare jucătoare, Hantuchova şi Kuznetsova, eliminate în primele zile ale turneului, fiind alte două tenismene care la un moment dat au fost în Top 10. „Toată lumea din jurul Simonei este mulţumită pentru tot ce a făcut ea la Roma. Este cu siguranţă cel mai bun turneu al carierei, poate chiar şi peste finala de anul trecut de la Bruxelles, pentru că a învins mai multe jucătoare de mare valoare la rând. Iar ca să elimini asemenea adversare trebuie să joci şi ceva tenis, nu este întâmp

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 15 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciiloe necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 7 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Traficant din București, prins cu 8 kilograme de canabis. A fost arestat

Ziare.com acum o ora
Un traficant din Capitală a fost prins de procurorii DIICOT în timp ce transporta 8 kilograme de canabis, drogurile fiind aduse din Spania, iar la scurt timp a fost prins şi un complice al acestuia, cei doi fiind arestaţi preventiv, joi, 20 iunie, p

Revolut vrea să vândă acţiuni în valoare de 500 de milioane de dolari

Mediafax acum 9 minute
Revolut, unul dintre cele mai valoroase startup-uri din Europa, a angajat bancheri care să ajute firma să vândă acţiuni existente în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, alăturându-se astfel unui şir de companii private care au căutat f

Cele 27 de ţări membre ale UE au confirmat Se deschid negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, marţi, 25 iunie

Ziua Constanta acum 14 minute
Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au confirmat deschiderea marţi, 25 iunie, a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, notează AFP. Miniştrii de finanţe ai UE, reuniţi

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°