Mircea Rednic a reuşit să obţină un egal în deplasare, contra celor de la Genk, şi are nevoie de jocul rezultatelor pentru a prinde un loc de Liga Europa.
Concret, în ultima etapă a play-offului campionatului din Belgia, Standard trebuie să bată acasă pe Lokeren (locul 6), iar Genk nu trebuie să obţină mai mult de un egal în deplasarea de la Bruges (locul 3), pentru ca echipa Puriului să termine pe locul 4. După ultimul meci, cel cu Genk, Rednic l-a făcut praf pe Adrian Cristea, pe care nici măcar nu l-a inclus în lot.
"Încă o dată, nu e vorba de scuze, dar eu am facut prezentat conducerii două liste de jucători. Una prioritară şi una de rezerva. Doar Zie Diabate, care a confirmat la Standard, el era îin prima listă. Mai erau acolo Kapetanos, Maxim si Raţ. Ţucudean şi Cristea erau pe cea de-a doua listă. În final, m-am trezit cu o echipă foarte tânară, în timp ce Anderlecht îşi permite să-i ţină pe banca de rezerve pe Jovanovic, De Sutter sau De Zeeuw. Cât despre Adrian Cristea, eu m-am gândit la el în special pentru fazele fixe. Cu toate acestea, el nu a confirmat deloc aşteptarile, mai ales fizic. El nu a avut niciodată ritmul potrivit. Este o imensă decepţie, pentru că îl cunoşteam foarte bine!", a declarat Rednic, în presa belgiană.
Scaunul lui Rednic se clatină serios. Standard vrea alt antrenor