Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, vineri, la Sibiu, că doreşte stabilirea de reguli clare de constituire a fondului clasei, în acest fel asigurându-se o sursă de creştere a bugetului", afirmând că ar putea fi vorba despre "5% în bugetul Educaţiei".
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în multe şcoli din România există un fond al clasei, gestionat, de obicei, de părinţi, şi "ar fi foarte bine" ca acesta să fie legalizat.
"Eu cred că ar fi foarte bine dacă acest fond al clasei ar fi la lumină, ar fi oficializat şi ar exista reguli clare de utilizare şi constituire a lui", a declarat Remus Pricopie.
Acesta a adăugat că a mai vorbit despre acest subiect în câteva rânduri şi s-a înţeles că ar exista vreo obligaţie din partea părinţilor de a contribui la fondul clasei, odată legalizat.
"Vreau să subliniez că fondul clasei nu poate să implice o obligativitate din partea părinţilor de a contribui. Cine doreşte contribuie, cine nu doreşte, nu contribuie. În plus, nici nu trebuie să existe vreo ierarhie a contributorilor, trebuie să existe o transparenţă a sumelor constituite şi a modului de utilizare a sumelor", a susţinut ministrul Educaţiei.
Potrivit acestuia, sistemul este folosit "peste tot în lume în statele dezvoltate" ca "o sursă de creştere a bugetului".
"Per total, în bugetul Educaţiei vorbim de cinci la sută. Este un instrument care se poate folosi şi care poate acoperi unele nevoi. Nu vorbim de acele nevoi obligatorii pe care statul trebuie să le acopere, ci de facilităţi suplimentare pe care o şcoală le-ar putea avea ca urmare a acestui fond", a afirmat Remus Pricopie.
Acesta nu a putut preciza data la care s-ar putea trece la legalizarea fondului clasei, dar a spus că "determinarea este clară" în adoptarea acestui proiect.
Ministrul Educaţiei, Rem