Criza a resuscitat o meserie pe cale de dispariție. “Doctorii” de televizoare și-au reintrat în pâine. Tot televizoarele cu tub sunt mai fiabile!
În anii ’80, să fii depanator de radio/TV era o super-chestie! Electroniștii care lucrau în astfel de ateliere de reparații câștigau mii de lei pe lună. Dacă ți se strica televizorul trebuia, uneori, să aștepți zile sau chiar săptămâni până ți se rezolva problema. Piese de schimb nu prea se găseau și, unde mai pui, trebuia să-ți cari singur televizorul la atelier că vizitele la domiciliul clientului nu prea se practicau.
De cele mai multe ori, electronistul desfăcea televizorul, se uita un pic și auzeai, inavariabil: „N-avem lampa PL 500. Ori faceți rost de una, ori așteptați până găsim noi ceva”. După revoluție meseria a fost și mai rentabilă. Sute de mii de televizoare color second-hand au intrat în țară și tot pe-atâtea, dar noi, au apărut în magazine.
Depanatorilor le-a mers bine până au apărut LCD-urile și plasmele. A venit, însă criza și pe bancul de lucru al lui Gheorghe Ioniță, nea Gigi cum îi spun cunoscuții, depanator de televizoare de pe lângă Pieptănari, au început din nou să apară greoaiele televizoare ale anilor ’90. O transfuzie făcută unei meserii în moarte clinică!
EXCLUSIV ÎN PRINT. Citiți în Evenimentul zilei de astăzi, exclusiv în ediția tipărită, povestea un reportaj de atmosferă despre o meserie resuscitată!
