Traian Băsescu i-a cerut lui Tiberiu Niţu, după ce a anunţat că l-a numit procuror general, să afle în maximum un an de zile două adevăruri despre Revoluţia din decembrie 1989: cine a dat ordinul politic pentru înarmarea structurilor militare cu muniţie de război şi ordin de tragere în manifestanţi până în 22 decembrie şi cine a înarmat populaţia pentru a trage după 22 decembrie 1989.
Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, ne-a declarat că preşedintele ştia aceste adevăruri cel puţin din septembrie 2009 , când, fiind în greva foamei, a fost invitat de Traian Băsescu la o întâlnire informală. „Atunci i-am spus domnului preşedinte tot ce a dorit să ştie, inclusiv cele două adevăruri pe care acum trebuie să le caute fostul prim-adjunct al procurorului general Tiberiu Niţu. În plus, i-am spus că acesta şi-a luat certificat de revoluţionar cînd era procuror la Ploieşti, pentru a obţine beneficii, pe care, de altfel le-a şi obţinut. El a dat şi o declaraţie, recuperată de noi de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, în care a relatat că a executat foc atât în noaptea de 21 spre 22 decembrie, cît şi după, pentru anihilarea teroriştilor“ ne-a relatat Mărieş.
Citeşte şi Niţu, despre dosarele Revoluţiei: Nu există o aplecare specială sau alta decât cea prevăzută de lege
Preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989 intrase atunci în greva foamei deoarece Parchetul General a închis dosarele revoluţiei . Atunci, revoluţionarii l-au acuzat şi pe fostul prim-adjunct al procurorului general, Tiberiu Niţu ( acum procurorul general al României) de abuz sau neglijenţă în serviciu, deoarece fusese însărcinat să coordoneze anchetele în aceste dosare pentru trimiterea lor urgenţă în judecată, dar nu a făcut-o.
Iniţial, acele dosare (conexate intr-un dosar mare al revoluţiei) au fost instrumentate de Secţia Parchetelor Militare,