Unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului, ”Noaptea Muzeelor”, se desfăşoară sâmbătă noaptea, în toată ţara. La acest eveniment vor participa, la nivel naţional, peste 100 de muzee şi asociaţii.
„Noaptea Muzeelor“, aflată la a-IX-a ediţie, se va desfăşura în 25 de oraşe, printre care Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Sibiu. Anul acesta, pe lista oraşelor care participă şi care se bucură de aceleaşi condiţii ca muzeele din Capitală s-au mai înscris trei mari oraşe ale ţării: Baia Mare, Cluj-Napoca şi Sibiu. Proiectul „Noaptea Muzeelor în patru acte: Bucureşti, Baia Mare, Cluj-Napoca şi Sibiu“ este coordonat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi introduce circuite în oraşele menţionate.
Astfel, în cele patru oraşe vor fi disponibile hărţi tipărite cu muzeele participante care, de asemenea, vor fi încărcate şi în format electronic. „Cluj-Napoca a participat şi anul trecut, dar acum acesta se bucură de facilităţi. Este vorba, practic, despre două oraşe noi: Sibiu şi Baia Mare“, a declarat Dragoş Neamu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.
BUCUREŞTI Muzeele bucureştene îşi deschid porţile cu expoziţii, spectacole de muzică şi dans, teatru şi film, dar şi cu proiecţii şi evenimente interactive. Vor participa 32 de muzee, printre care Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Satului, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Bellu şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“. Organizatorii îi încurajează pe cei care vor să ia parte le eveniment să folosească bicicletele.
CLUJ-NAPOCA Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca pregăteşte expoziţia temporară: „Wunderkammer - Cabinetul de curiozităţi“, intrarea fiind liberă, sâmbătă între orele 20.00 şi 24.00. La Bastionul Croitorilor, programul va începe de la 20.30 cu o paradă care va tr