Programul Operaţional Regional 2007-2013, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a ajuns la un grad de absorbţie de 29,56%, arată un comunicat de presă.
Creşterea faţă de sfârşitul lunii aprilie este de aproape 5 puncte procentuale şi se datorează ultimelor plăţi efectuate de Comisia Europeană (CE).
Astfel, zilele trecute, serviciile CE au efectuat plata a circa 142 milioane de euro în contul acestui program, suma totală rambursată până în prezent pentru POR ajungând la 1,1 miliarde euro. Plăţile reprezintă acceptul Comisiei pentru declaraţiile de cheltuieli transmise de MDRAP în ultimele săptămâni, aferente cererilor de rambursare autorizate şi decontate de către minister beneficiarilor.
Alte declaraţii de cheltuieli, în sumă de 90 milioane de euro, au fost lansate în această lună de Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional din cadrul MDRAP în procesul intern de certificare, urmând să ajunga la Comisia Europeană pentru procesare.
La această dată, rata plăţilor interne efectuate de minister către beneficiari în cadrul POR este de 40%.
F.A. Programul Operaţional Regional 2007-2013, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a ajuns la un grad de absorbţie de 29,56%, arată un comunicat de presă.
Creşterea faţă de sfârşitul lunii aprilie este de aproape 5 puncte procentuale şi se datorează ultimelor plăţi efectuate de Comisia Europeană (CE).
Astfel, zilele trecute, serviciile CE au efectuat plata a circa 142 milioane de euro în contul acestui program, suma totală rambursată până în prezent pentru POR ajungând la 1,1 miliarde euro. Plăţile reprezintă acceptul Comisiei pentru declaraţiile de cheltuieli transmise de MDRAP în ultimele săptămâni, aferente cererilor de rambursare autorizate şi decontate de către minister beneficiarilo