Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Trei maşini avariate la Slatina de o creangă de copac

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

Proprietarii a trei autoturisme au avut parte de o surpriză neplăcută în această dimineaţă după ce o creangă de copac a căzut peste maşinile acestora. Două dintre autovehicule nu au avut prea mult de suferit, însă cea de-a treia maşină nu va putea fi folosită câteva săptămâni bune din cauza distrugerilor. Proprietarii au spus că vor acţiona în judecată primăria pentru a-şi recupera pagubele.

Pompierii din cadrul Detaşamentului Slatina au intervenit în această dimineaţă, în jurul orei 7.00, cu o autospecială de stingere dotată cu acesorii şi utilaje specifice, pe strada Lămâiţei din municipiu pentru a degaja o creangă de copac căzută peste trei autovehicule aflate într-o parcare din zona menţionată. Incidentul a avut loc pe fondul unei furtuni precedate de intensificări ale vântului.

“Două dintre autoturisme au fost avariate uşor în acest incident, dar un al treilea a suferit pagube importante, fiind afectate plafonul, parbrizul, luneta, stâlp partea dreaptă şi uşa dreapta-faţă. Cu ajutorul utilajelor şi acesoriilor din dotare a fost tăiată şi îndepărtată creanga de pe toate cele trei autovehicule avariate”, a precizat plutonier Alin Băsăşteanu, responsabil relaţii mass-media în cadrul ISU Olt. Foto Autoturisme avariate de o creangă la Slatina

Marian P., unul dintre proprietarii celor trei autoturisme lovite de creanga de copac, a spus că are de gând să dea în judecată Primăria. “Ăsta ghinion, nu glumă, pentru că asigurarea mi-a expirat acum câteva zile şi vroiam să merg săptămâna viitoare să o reînnoiesc. Acum se pare că trebuie să plătesc de la mine toate reparaţiile şi, în timpul ăsta, o să vorbesc cu fiul meu care are cunoştinţe printre avocaţi să dau în judecată primăria pentru că noi din blocul ăsta am făcut sesizări la Patrimoniu, la primărie, să mai taie din crengile astea uscate care atârnă prin zonă, dar nu au făcut nimic. Nu ştiu dacă vo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 49 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 40 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 28 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°