Banatul are mai puţine poveşti cu haiduci decât alte zone ale ţării, însă numele unui tâlhar maghiar de la mijlocul secolului al XIX-lea a rămas în folclorul bănăţean până după mijlocul secolului al XX-lea.

Armata austro-ungară a "curăţat" Banatul de răufăcători, după încheierea conflictului cu Imperiul Otoman. „Când au venit habsburgii în zonă, au luptat zeci de ani cu lotrii. Unii erau simpli tâlhari, însă erau şi haiduci, care furau doar de la bogaţi. Mulţi au fost executaţi în piaţa publică, iar militarii habsburgi spuneau că românii primesc moartea cu zâmbetul pe buze”, a spus profesorul Ioan Haţegan.

Nivelul de trai crescut în anii administraţiei austro-ungare a făcut ca numărul de tâlhari şi haiduci să scadă drastic în Banat. „Lumea o ducea mai bine aici decât în alte zone ale actualei Românii, aşa că exploziile de mulţumire erau rare”, a explicat istoricul.

Născut în 1947, istoricul Ioan Haţegan a copilărit în Pusta (câmpia) Bănăţeană, unde a constatat că imaginea unui tâlhar din secolul al XIX-lea a supravieţuit în folclor mai bine de 100 de ani. „Când eram copil, îmi amintesc că se spunea copiilor răi: «vezi că ajungi ca Rozsa Şandor». Nu ştiu dacă era haiduc sau tâlhar, părerile sunt împărţite. Au fost şi alţii, dar fenomenul l-a reţinut pe el”, a povestit Ioan Haţegan.

Rozsa Sandor este un personaj care a stârnit multe controverse, fiind văzut, de maghiari, în secolul XX, ca un fel de Robin Hood care fura de la bogaţi şi dădea la săraci, imagine pe care mulţi o consideră a fi romanţată.

Născut la Szeged în 1813, Rozsa Sandor a făcut închisoare în mai multe rânduri pentru tâlhărie şi crimă, făcând cunoştinţă cu temniţe de pe întreg teritoriul Imperiului Habsburgic, de la Terezin (în actuala republică Cehă), la Szeged (acum Ungaria), Kufstein (Austria) sau Szamosujvar (acum Gherla, România). Gherla