Pentru că până acum m-am implicat în tot felul de sondaje facile, cele mai multe pe teme sexuale, am zis că a venit momentul să mă ocup şi de ceva serios, aşa că am încercat să aflu dacă omul chiar se trage din maimuţă sau nu. Asta da anchetă complicată!

Încă de la început, mi-a spulberat dubiile o doamnă, care scotea apă dintr-o fântână: ”Păi, normal că ne tragem din maimuţă, mamă. Din ce ai vrea tu să ne tragem?”. Deşi am căutat, pe moment, n-am găsit un animal mai bun cu care să fim rude, chit că mă tot gândeam la dinozauri, că tot au dispărut ei brusc, la un moment dat. Totuşi, am virat către religie şi l-am adus în discuţie pe Dumnezeu, pe care l-am pus faţă în faţă cu maimuţa. Femeia a fost concisă: ”Dumnezeu a scos omul din maimuţă. Crezi că e uşor aşa ceva?”. N-am ştiut ce să-i spun, pentru că n-am încercat, dar cum ajung prima dată la o grădină zoologică o să fac experimentul.

Tot pe maimuţă miza şi o doamnă îmbrăcată cu nişte pantaloni roz, şi se baza pe nişte dovezi solide: ”E foarte clar că ne tragem din această specie, pentru că semănăm foarte mult cu ele. Tot două mâini au, chiar dacă mai merg şi în patru labe. Dar ce mă impresionează pe mine e conformaţia feţei. Acolo se vede cel mai bine că semănăm şi că din ele am ieşit”. De fapt, ne-a scos la lumină Dumnezeu, pentru că am ajuns cu discuţia şi în acest punct: ”Domnul a creat maimuţa şi din ea ne-am format noi, pe măsură ce s-a schimbat clima”. Sper că Dumnezeu n-a creat maimuţa după chipul şi asemănarea sa, pentru că în cărţile de specialitate El are barbă, nu blană, şi urechi mari.

N-am reuşit să scap de maimuţă

şi un domn ceva mai brunet a adus elemente noi la comparaţia om – maimuţă: ”Domn’e, eu am văzut-o în realitate şi de atunci am zis că omul din ea provine. Nu e niciun alt animal din care ne puteam transforma noi în ceea ce suntem azi. N-ai văzut ce lăbuţe are maimuţa