Până la urmă am ajuns şi eu în faţa unei comisii. Vezi că-n prezidiu e şi iubitul tău, mi-a trântit una care se dădea şefă. Ce iubit, fabula, nu mă ştiam cu niciunul.

Erau cinci la o masă când am intrat în încăperea întunecoasă în care se ţineau de obicei seminarii, vezi, Doamne, şedinţa aia n-avea nicio legătură cu sediile organizaţiilor de partid sau de uteme, ştiute de toată lumea, de ce cinci, iarăşi nu ştiu, poate se suspectau unii pe alţii, poate voiau să fie mai mulţi să te intimideze, dar toţi erau plini de ei şi obraznici. Într-o margine, chiar stând pe o latură, de parcă n-ar fi făcut parte din nucleul acuzatorilor sau i-ar fi supravegheat, şedea Matei. Nu-l mai văzusem de o jumătate de an, era neschimbat, tot chipeş, bine legat, subţire, cu o umbră de mustaţă şi părul castaniu tuns parcă şi mai scurt, doar că acum era îmbrăcat într-un fel de salopetă, cu o cămaşă scrobită, de obicei îl văzusem în pulovăr sau în cămaşă. Am încremenit, mi-a tresărit inima, am dat să-i zâmbesc, nu eram în stare.

Luaţi loc, mi-a zis cel din centrul prezidiului,

m-am aşezat pe scaunul din faţa lor, cu mâinile în poală,

ce ne spuneţi, a întrebat un altul,

despre ce,

de ce credeţi că v-am chemat,

probabil să vorbim de proteste,

vedeţi că ştiţi, a exclamat bărbatul aproape fericit, dar n-au fost proteste, a fost o răzmeriţă stupidă a celor care cred că pot să dărâme regimul,

n-am participat la ele, am spus, dar mă speriasem, dacă aşa interpretau totul n-avea cum să fie bine,

asta ştim, altfel vă chemam mai devreme, sau vă chemau alţii,

pe cine cunoaşteţi, a intervenit un altul,

dintre cine, am întrebat eu,

ne jucăm de-a ghicitoarea, s-a oţărât cel care vorbise ultimul,

mă simţeam ca la un proces în care nu aveam apărător, şi încă eu nu făcusem nimic şi nu se putea ca ei să nu fi ştiut asta, v