Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de carte, care copleşeşte de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale „Ziarului de duminică”, care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care doreşte să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai uşor. La „Cartea de literatură” sunt semnalate cărţi aflate deja pe rafturi, între care facem, fireşte, o selecţie. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de ştiinţă, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărţilor asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate alte ori pe larg de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenţie aparte mai primesc colecţiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariţie sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica „Avanpremieră”. În sfârşit, în cadrul rubricii de faţă, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată şi citită.
În aceste săptămâni dinaintea Târgului de carte Bookfest ne-am propus să adresăm o întrebare câtorva scriitori români care îşi lansează cărţile acum.
„Ce înseamnă titlul nou lansat la Bookfest în creaţia dvs?”
Au răspuns:
Călin Hentea – Memorii în bocanci
(foto 1)
Deşi este cel de-al zecelea titlu de autor al meu, „Memorii în bocanci” înseamnă pentru mine debutul în literatura memorialistică. Am încercat astfel să reconstruiesc prin câteva secvenţe trăite de mine universul militar românesc, dar şi străin, aşa cum l-am cunoscut şi păstrat eu în memoria afectivă. În al doilea rând, scrierea acestui volum a însemnat o confruntare cinstită cu mine în