În primul rînd că ofensiva anti-europeană rezolvă nevoia de alibi-uri, dar nu rezolvă păcatele naţionale capitale. Nu UE a făcut datoriile nebuneşti ale statului britanic sau italian sau grec. Adevărat, euro a provocat falimentarea sistemelor financiare naţionale, dar asta pentru că sistemele financiare naţionale erau deja în faliment nedeclarat. Euro n-a făcut decît să aducă la lumină o situaţie preexistentă.
Nu UE a făcut societăţile vest-europene să se adîncească în lipsă de ambiţie şi productivitate. Şi nici societăţile est-europene să se auto-distrugă în vacarmul toxic al politicii nihiliste şi al incompetenţei generalizate. Cazul Moldovei e tipic: un stat care face paşi spre Europa dar termină benzina şi se întoarce la adevăratul ei drum - la anarhia politică cu profitori locali şi beneficiari ruşi.
Oricît ar fi fost de ezitantă şi indolentă Uniunea Europeană, nu ea e autoarea masacrului politic de la Chişinău. Porcăria e un produs local instrumentat de ambiţiile neîncetate ale Rusiei şi pus în scenă de mici împăraţi raionali, genii proaspete de periferie şi alte figuri patriotice locale.
Moldovenii nu sînt o trupă izolată. Societăţile sudului şi sudestului european nu sînt cu nimic mai prejos. România a procedat frăţeşte şi continuă un joc pervers în relaţia cu UE. După orgia anti-democratică de astă vară, cînd noul guvern socialist a luat păpuşa democratică de păr şi a tîrît-o prin toate noroaiele, a urmat specialitatea casei: ipocrizia pro-europeană. Vă iubim, sîntem europeni, vrem banii voştri, dar numai dacă îi putem fura. Iar dacă nu-i putem fura sau nu-i putem fura atît cît am dori, nu ne atingem de ei.
Absorbţia fondurilor europene continuă să fie respinsă de autorităţile româneşti, cu zîmbetul unui clan care nu are chef să renunţe la fraudă pentru a se apucă de muncă, fie şi pe un salariu bun. De ce
