Forumul Constituțional lucrează temeinic și scoate la iveală voci ale societății românești pe care le socoteam stinse sau, de-a dreptul, mute. Am urmărit cu mulțumire mai ales peregrinările prin țară ale acestui Forum și m-am bucurat să aflu cît de nimerite și de avîntate au fost propunerile pentru noua Constituție. Așa stau lucrurile în matca lor firească și cu totul alta era România de azi dacă societatea civilă ar fi însemnat altceva decît un concept inapt să se coaguleze în ceea ce reprezintă piatra unghiulară a celor mai solide democrații din lume. Au fost îndreptate spre travaliul constituțional teme consistente, de o expresivă contemporaneitate (dreptul la eutanasiere, de pildă), care n-au pătruns pînă acum în dezbaterea publică de la noi, deși s-ar fi cuvenit să fie primite demult în lexicul modernizării societății. Sper să nu cad în mirajul unor iluzii stupide, dar parcă încep să cred că spiritul civic a căpătat oarecare vigoare de ceva vreme și că putem vorbi despre deșteptarea unor pături sociale ce nu se mai lasă duse cu tradiționalul zăhărel al politicii, care își cunosc interesul și se străduiesc să-l impună cu varii prilejuri, inclusiv, iată, în viitorul corp constituțional. Mă voi opri doar asupra unei teme provocate de discuțiile din Forum: prezența monarhiei în iminentul orizont al Constituției. Într-o balansată analiză din România liberă (în 8 mai a.c.) cu titlul „Monarhia. A doua strigare“, Alina Mungiu-Pippidi socotește nimerită o reflecție publică focalizată asupra formei de guvernămînt „în loc de a discuta tot felul de modificări care se leagă strict de actualii actori politici și vor deveni perfect redundante cînd în locul lor vor fi alții, și cînd se vor cere probabil alte modificări constituționale“.

Regele și patria de astăzi „Peste tot s-a propus revenirea la Monarhie Constituțională“, a declarat Cristian Pîrvulescu, coordonat